Un operator al unui complex rezidențial din zona Mamaia Nord-Năvodari a șocat o țară întreagă după ce a afișat un panou cu prețurile pentru închirierea șezlongurilor, dar și pentru întinderea unui prosop pe plajă. Mare le-a fost mirarea turiștilor atunci când au sesizat că prețul solicitat pentru a-ți așeza un prosop cu dimensiuni limitate depășea tariful aferent unui șezlong cu umbrelă. În urma reacțiilor acide apărute în spațiul public, reprezentanții complexului rezidențial au venit cu explicații pentru aceste prețuri exorbitante.
O vorbă din popor spune că „românii se pricep să facă bani din orice”, iar acest lucru pare din ce în ce mai evident. Astfel că, în zona estivală, proprietarii unui complex rezidențial din zona Mamaia Nord-Năvodari s-au gândit să vină cu reguli și cu tarife noi, profitând de cererea tot mai mare a locurilor de pe plaja privată.
Așa se face că, potrivit noilor reguli, persoanele care doresc să stea aproape de mare, dar pe prosopul personal, trebuie să plătească mai mult decât cei care beneficiază de șezlong și ummbrelă.
Acest lucru a fost anunțat chiar de reprezentanții complexului, prin intermediul unui panou aflat în dreptul plajei complexului, unde turiștii pot vedea că locurile de lângă mare, aflate înaintea primului rând de șezlonguri, sunt extrem de prețioase. Pentru a ocupa un loc cu un prosop de maximum 1,4 x 2 metri, un turist trebuie să scoată din buzunar 200 de ron, spre deosebire de turiștii care ocupă un șezlong în primul rând, la prețul de 150 de lei.
Pe măsură ce rândurile de șezlonguri se îndepărtează de mare, tariful scade, ajungând până la 100 de lei. „Oferta” pentru turiștii care vor să facă plajă pe cearșafuri venite de acasă, dar aproape de mare, este disponibilă la Marina Surf, plaja asociată cu un complex imobiliar de lux din Năvodari, la granița cu Mamaia Nord și zona de cluburi.
În plus, reprezentanții complexului au tarife speciale și pentru întregul sezon, astfel că, pe site-ul Marina Surf, cei interesați vor putea să-și rezerve cu 800 de euro un șezlong aflat în rândul 3 +, în vreme ce pentru încă 200 de euro, vor avea un loc privilegiat în rândul al doilea. Pentru a face plajă în primul rând, turiștii vor scoate din buzunar 1.190 de euro (vezi galeria foto).
În urma valului de reacții de nemulțumire venit din partea turiștilor, reprezentanții complexului au postat pe pagina de Facebook a complexului o explicație pentru acest preț exorbitant cerut pentru un loc pe plajă cu cearceaful.
Potrivit conducerii, în acest complex rezidențial de lux, majoritatea proprietarilor apartamentelor doresc exclusivitate, iar prețul impus este menit să descurajeze turiștii care se așează în fața sezlongurilor, obturându-le vederea clienților complexului aflați pe șezlonguri.
„Proprietarii apartamentelor sunt în majoritate medici şi avocaţi care apreciază intimitatea în complex. Plaja şi restaurantul complexului sunt destinate exclusiv rezidenţilor şi invitaţilor acestora.
Tariful solicitat pentru amplasarea cearşafurilor în alte zone decât cea alocată acestora este menit să descurajeze comportamentul clienţilor din afara complexului care se aşază cu cearşaful în faţa primului rând de umbrele, nu în zona alocată acestora, conform legii”, explică pe reţeaua de socializare oficialii complexului Marina Surf.
Reprezentanții complexului au mai menționat că „zona alocată pentru cearşafuri pe plaja Marina Surf este în suprafaţă de 30% din plaja închiriată, conform legii şi este gratuită”. De altfel, potrivit impunerilor legale, orice suprafață de plajă închiriată trebuie să dispună de o suprafață de minimum 30% alocată cearceafurilor.
„Suprafaţa sectorului/subsectorului de plajă folosită pentru închirierea şezlongurilor şi umbrelelor în suport fix va fi de maximum 70% din suprafaţa totală închiriată, diferenţa reprezentând-o zona destinată plajei pe nisip.
La dimensionare nu se vor lua în calcul spaţiile destinate amplasării altor dotări de pe plajă”, se arată în Prdinul nr. 1.204 din 26 martie 2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind autorizarea plajelor în scop turistic.