Românii se gândesc în avans la concediile de vară. Majoritatea adoră destinațiile precum Grecia sau Bulgaria, unde ofertele avantajoase îi împing să stea cel puțin o săptămână. De asemenea, peisajele în special din Grecia sunt pe placul multora, motiv pentru care oamenii se reîntorc cu drag an de an. Care este cea mai frumoasă și curată plajă de acolo? Turiștii sunt fascinați de ea.
Mulți dintre români adoră ca în sezonul cald să nu poposească pe meleagurile noastre și să vadă peisajele care se află nu foarte departe de casă. Majoritatea adoră să revină an de an în Grecia, mai ales pentru plajele incredibile.
Mii de turiști își rezervă concedii în stațiuni care mai de care mai frumoase. Dacă încă nu te-ai hotărât și mai ai puțin timp la dispoziție să îți pui la punct vacanța, ai mai jos câteva opțiuni care te-ar putea ajuta.
Egremni, Lefkada – este una din cele mai îndepărtate plaje vedetă ale insulei și este tot timpul curată. Ea se află la aproximativ 40 de km de Capitală.
Aceasta este recunoscută pentru apele remarcabile albastre și limpezi, dar și pentru intrarea extrem de lină în apă. Trebuie să știi că dacă intenționezi să o vizitezi, trebuie să îți iei apă, mâncare și umbrela de soare de acasă pentru că nu există în zonă prea aproape servicii precum magazine sau baruri.
O altă variantă este Blue Caves, Zakynthos. Plaja este pe lista multora care vizitează Grecia. Cu siguranță Peșterile Albastre o să te copleșească. Ele reprezintă una din atracțiile turistice din insula Zakynthos.
Este nevoie să închiriezi o barcă sau să participi la excursiile organizate de agențiile de turism pentru a le vizita. Zona este de asemenea ideală pentru cei care adoră să se scufunde sau să se bălăcească.
Mai mult decât atât, insula Elafonissos este una din cele mai mici din Grecia, dar are o plajă cu adevărat deosebită. Ea este renumită pentru nisipul auriu și apele exotice. Cea mai frumoasă plajă de aici este Simos, situată în partea de sud a insulei.
Navagio Beach nu trebuie nici ea ratată. Plaja se află în Zakynthos și este situată în parte de nord-vest a insulei. Ea este spectaculoasă pentru că este înconjurată de stânci foarte înalte din calcar. Nisipul este acolo, de fapt, un pietriș alb din cauza tipului de stâncă.