Curățenia în casă este o misiune dificilă și obositoare, iar de multe ori nu vrem să o facem, însă trebuie. Din fericire, există o regulă simplă care te va ajuta să faci curat în casă mult mai repede pentru e te bucura de timpul tău liber.
Ai petrecut aproape toată ziua făcând curat în cameră, ai șters praful, ai dat cu mopul, ai împăturit fiecare haină, iar după doar câteva ore ți se pare că este din nou murdar. Desigur, nu este adevărat, însă doar un lucru care nu este la locul lui, după ce ai făcut curat, te poate deranja.
Indiferent de cât timp ai petrecut pentru a face curățenie în casă, dacă ai puțină dezordine într-o cameră, vei simți că trebuie să faci curat din nou. Din fericire, pentru a evita o astfel de situație și pentru a face față celor mai frecvente sarcini din casă, a apărut o nouă modalitate de a face față sarcinilor de zi cu zi.
Este vorba despre un truc simplu de curățare, ușor și simplu, care te va ajuta să menții ordinea și curățenia în casă pentru mai mult timp. Se numește regula celor două minute, o metodă de curățenie care câștigă din ce în ce mai mulți adepți pentru că vă permite să efectuați sarcini simple cu usurință.
Regula celor două minute prevede că, dacă o sarcină durează mai puțin de două minute, nu o lăsa pentru mai târziu, ci fă-o cât mai repede. Regula aceasta o poți „extinde” la toată familia, astfel încât să terminați curățenia mult mai repede. Iată câteva exemple de sarcini pe care le poți face urmărind regula:
Regula se poate aplica pe mult mai multe sarcini care, dacă le faci imediat, le vei elimina din lista ta de curățenie mult mai repede, fără să-ți dai seama. Mai mult de atât, poți implica întreaga familie în activitate.