Joe Biden a anunțat luni că nu va putea onora cerințele liderului ucrainean privind trimiterea unui anumit tip de armament care ar putea afecta direct Rusia. În ciuda solicitărilor disperate venite din partea Ucrainei, SUA a decis să reflecteze mai bine cu privire la repercursiunile pe care implicarea sa le-ar putea avea pentru toată lumea. Reacția Rusiei nu a întârziat să apară, astfel că fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, și-a exprimat părea vizavi de hotărârea luată de SUA și anunțată de președintele american.
În luna aprilie, Casa Albă a anunțat că a trimis spre Ucraina un ajutor militar în valoare 800 de milioane de dolari, acesta constând în artilerie grea și muniție, obuziere și drone tactice.
De asemenea, SUA a fost de acord pentru prima dată să trimită Ucrainei armament de mare putere, pe care oficialii administrației Biden îl considerau cu puțin timp înainte un risc de escaladare prea mare. În pachetul trimis Ucrainei pentru a apăra regiunea Donbas și zonele vizate de ruși se aflau inclusiv 11 elicoptere Mi-17; 18 tunuri Howitzer de 155 mm și încă 300 de drone Switchblade.
„Astăzi, anunț 800 de milioane de dolari pentru a spori și mai mult capacitatea Ucrainei de a lupta în est, în regiunea Donbas”, a transmis Joe Biden, din Sala Roosevelt, de la Casa Albă.
În urma intensificării atacurilor rusești în regiunea Donbas, Kiev a cerut Statelor Unite baterii mobile pentru rachete cu rază lungă de acțiune, M270 MLRS și M142 Himars, care pot lansa mai multe rachete în același timp cu o rază de acțiune de până la 187 mile (300 de kilometri), de opt ori sau mai mult decât distanța de artilerie în câmp.
Acest lucru ar putea oferi forțelor ucrainene capacitatea de a atinge, cu mare precizie, ținte aflate mult în spatele liniilor rusești, deși nu este clar dacă aceasta este intenția lor.
Solicitarea a fost făcută după ce rușii, la rândul lor, au efectuat lovituri de artilerie de-a lungul unei mari părți a frontului care străbate regiunile Lugansk și Donețk.
„MLRS (rachete cu lansare multiplă) este cu adevărat arma de care avem mare nevoie”, a declarat ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, săptămâna trecută la Forumul Economic Mondial din Alpii elvețieni, unde a făcut presiuni pe aliații occidentali pentru arme grele.
Consilierul președintelui ucrainean Volodymyr Zelensky, Mykhailo Podoliak, a făcut ecou apelului într-un tweet recent, spunând: „Este greu să lupți când ești atacat de la o distanță de 70 km (43 mile) și nu ai cu ce să ripostezi”.
Din păcate, în cursul zilei de luni, Joe Biden le-a transmis reporterilor de la Casa Albă că„Nu vom trimite Ucrainei sisteme de rachete care pot lovi în Rusia”.
În urma anunțului său, fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, a considerat anunțul lui Joe Biden drept unul „rezonabil”, amenințând cu atacuri puternice dacă orașele țării sale ar fi fost lovite: „ Rusia ar fi lovit în centrele acestor decizii criminale”.