Patrick Mouratoglou știe vinovatul pentru eșecul Simonei Halep la Roland Garros. Jucătoarea română a fost eliminată de chinezoaica Qinwen Zheng (19 ani, 74 WTA) în turul secund, scor 6-2, 2-6, 1-6. La final, fostul lider mondial a explicat că a suferit un atac de panică și a pierdut controlul partidei. Patrick Mouratoglou, antrenorul lui Halep, a transmis un mesaj după înfrângerea surprinzătoare a acesteia.
Patrick Mouratoglou știe vinovatul pentru eșecul Simonei Halep la Roland Garros. Jucătoarea din Constanța a fost eliminată de chinezoaica Qinwen Zheng (19 ani, 74 WTA) în turul secund al competiției, scor 6-2, 2-6, 1-6. Deși a condus cu 6-2, 2-1, românca a avut o cădere inexplicabilă pe moment, pierzând controlul jocului.
Halep a explicat la finalul partidei că a suferit un atac de panică și nu a știut cum să reacționeze.
„Nu m-am așteptat la asta, dar am avut un atac de panică. Nu am știut cum să reacționez, pentru că nu le am prea des. De fapt, acesta a fost primul. Nu știu de ce mi s-a întâmplat, pentru că eram la conducere, jucam bine; dar s-a întâmplat și m-am pierdut. Nu m-am putut concentra. Și după meci mi-a fost destul de rău, dar acum sunt bine. M-am recuperat. Și o să învăț din episodul ăsta. Nu e nimic periculos, în opinia mea, dar mi s-a întâmplat. Mă simt bine că acum pot zâmbi”, a spus jucătoarea, conform treizecizero.ro.
Patrick Mouratoglou a asistat din tribune la dezastrul de pe teren, dar n-a avut cum să împiedice înfrângerea elevei sale. Ulterior, el a postat un mesaj pe contulde Instagram în care își asumă responsabilitatea pentru rezultatele slabe ale Simonei din ultima lună.
„Am fost întotdeauna mândru de succesele mele cu jucătorii mei, dar apoi trebuie să recunosc și când nu fac o treabă suficient de bună.
Rezultatele pe care le-am avut în ultima lună la Madrid, Roma și Roland-Garros sunt insuficiente pentru cineva de calibrul Simonei Halep și îmi asum întreaga responsabilitate pentru ele.
Este pe deplin dedicată, motivată, dă totul pentru fiecare minge. Este o campioană – palmaresul ei vorbește de la sine.
Mă aștept la mult mai mult de la mine și vreau să-mi cer scuze fanilor ei, care i-au fost întotdeauna atât de aproape”, a scris Mouratoglou pe pagina sa de Instagram.
Patrick Mouratoglou și Simona Halep au început colaborarea pe 7 aprilie. De atunci, românca a evoluat în turneele de la Madrid, Roma și Roland Garros. În primul a ajuns până în sferturi, în următoarele a fost eliminată în al doilea meci disputat. Halep va lua startul în două competiții ce vor deschide sezonul pe iarbă. E vorba de turneul de categorie WTA 250 de la Birmingham, ce va avea loc în perioada 13-19 iunie.
Eleva lui Patrick Mouratoglou a fost anunțată de asemenea, și pe tabloul turneului de la Bad Homburg din Germania. Acesta este programat în perioada 19-25 iunie, chiar în săptămâna premergătoare celui de la Wimbledon.