26 mai 2022 | 20:54

Pensii 2022. Când primesc bătrânii ajutorul de 700 de lei și voucherele de 50 de euro promise de Guvern

Social
Pensii 2022. Când primesc bătrânii ajutorul de 700 de lei și voucherele de 50 de euro promise de Guvern
Cand ajunge ajutorul de 700 de lei la pensionarii cu pensii de pana in 2000 de lei

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat când primesc bătrânii ajutorul de 700 de lei. De ajutorul unic de 700 de lei vor beneficia pensionarii care au pensiile până în pragul de 2000 de lei. Conform șefului de la Muncă, 3,2 milioane de pensionari vor beneficia de noua măsură socială.

Când ajunge ajutorul unic de 700 de lei la pensionarii cu pensii de până în 2000 de lei. Marius Budăi a făcut anunțul

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat astăzi că ajutoarele de 700 de lei pentru pensionarii cu pensiile până în 2.000 de lei vor veni în acelaşi timp cu pensia, începând cu data de 1 iulie.

„Aceşti bani, 700 de lei pentru fiecare pensionar care are pensia sub 2.000 de lei, vor veni odată cu pensia fiecăruia. Va începe livrarea către populaţie a acestor sume exact în calendarul pe care ştim că se livrează pensiile, începând cu data de 1 iulie”, a spus Marius Budăi la Palatul Parlamentului.

De ce s-a decis și ajutorarea pensionarilor cu pensii de până în 2000 de lei

Ministrul Muncii a explicat că era nevoie și de ajutorarea acestor pensionari, după ce s-au stabilit oferirea de vouchere de 250 de lei la două luni pentru pensionarii cu pensii de 1500 de lei, în contextul economic actual.

„La începutul anului, am avut un plafon de 1.600 de lei pentru primul pachet social, care a reprezentant atunci pensia medie în România. Am venit ulterior cu o analiză pe care am creat-o şi din cauza evoluţiei preţurilor şi din cauza a ceea ce s-a întâmplat, accentuându-se în unele locuri criza preţurilor din cauza războiului din Ucraina, am decis să implementăm al doilea pachet social, cu acele carduri şi acele vouchere electronice pentru a sprijini populaţia până la sfârşit de an.

Câți pensionari vor beneficia de ajutorul de 700 de lei

Am considerat atunci o categorie vulnerabilă, pensia care se încadrează în jurul pensiei medii, acum considerăm că evoluţia preţurilor fiind cea pe care o ştim cu toţii trebuie să depăşim un pic pensia medie. Dintr-o analiză a noastră, 3,2 milioane de pensionari vor beneficia a această nouă măsură”, a spus Marius Budăi.

În ceea ce privește voucherele de 50 de euro acordate la două luni, ministrul Muncii a spus că, pe măsură ce furnizorii tipăresc cardurile pe care vor intra aceşti bani, vor începe să fie livrate către populaţie prin Poşta Română.

De când începe distribuirea voucherelor de 50 de euro

„Nu aşteptăm ca furnizorii de carduri să tipărească şi să imprime toate cardurile. Pe măsură ce avem loturi de carduri gata imprimate, prin Poşta Română le vom livra, de la începutul lunii iunie, către populaţie. Putem lua şi situaţia ipotetică în care, dacă până la sfârşitul lunii iunie vor fi persoane care nu vor primi carduri şi le vor primi pe 1 sau pe 2 iulie, asta nu înseamnă că suma aferentă lunii iunie va fi pierdută. Din contră, dacă pe 1 sau 2 iulie va primi cardul, imediat, a doua zi se va alimenta cardul cu suma aferentă lunii iunie”, a arătat Marius Budăi.

Beneficiarii voucherelor vor putea cumpăra cu ajutorul lor pâine, cartofi, ulei, orez, carne de pui şi ouă, în valoare de 250 de lei.

Parteneri
Ce a găsit fratele Mădălinei Manole la mormântul artistei, de Crăciun
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cresc alocațiile de stat de la 1 ianuarie 2025. Câți bani urmează să primească copiii din România
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Andreea Bostănică, în lacrimi pe Tik Tok după ce a pierdut o brățară de 20.000 euro. Influencerița a stârnit revolta internauților
Unica.ro
Anul începe cu un coșmar pentru șoferi. Îi vor ustura buzunarele
EVZ.ro
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Spynews
Verdict pentru Simona Halep. Veștile nu sunt bune deloc: Coșmarul continuă
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: "Tot sistemul de protecție al casei e inventat de mine"
Avantaje
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Mediaflux
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro