S-a anunțat care este programul pentru Lidl, Kaufland și Carrefour de Paște 2022. Ca în fiecare an de Sărbătorile Pascale, programul supermarketurilor este unul diferit. Unele dintre magazine au informat deja cum vor funcționa în Vinerea și Sâmbăta Mare, astfel că ne putem planifica programul pentru cumpărături după cum ne convine.
Românii au început cumpărăturile de Paște, iar mulți dintre ei se îndreaptă către marile magazine, chiar dacă prețurile sunt un pic mai mari ca cele din piețe.
Cumpărăturile făcute la supermarket sunt mai comode, iar de acolo poți cumpăra tot ce este nevoie pentru masa de Paște, de la verdețuri și până la carnea de miel.
În săptămâna 18-25 aprilie, magazinele Kaufland vor începe programul în intervalul 06:30 – 09:00, iar orele de închidere vor varia între 21:30 și 23:00.
Astfel, sâmbătă, 23 aprile, cu o zi înainte de Paște, programul de funcționare va fi între 06:30-18:00; respectiv orele 19:00, ora de închidere în majoritatea orașelor din țară.
De asemenea, duminică, 24 aprilie, în ziua de Paște, hipermarketurile Kaufland vor fi închise.
Luni, 25 aprilie, a doua zi de Paște, magazinele Kaufland vor avea program scurt, cuprins în intervalul orar 09:00 și 18:00.
Românii care își fac cumpărăturile din Carrefour trebuie să știe că vineri, 22 aprilie, magazinele din țară au programul de la 08:00 până la 23:00.
Cei care vor lăsa cumpărăturile pe ultima sută de metri, respectiv sămbătă, 23 aprilie, trebuie să știe că magazinele Carrefour funcționează între orele 08:00 și 19:00.
Cei care merg în Lidl pentru cumpărături trebuie să cunoască faptul că vineri, 22 aprilie, și sâmbătă, 23 aprilie, magazinele retailerului german vor fi deschise conform programului obișnuit.
De asemenea, de Paște și în ziua de luni, 25 aprilie, magazinele Lidl sunt închise.
Marți, 26 aprilie, în a treia zi de Paște, magazinele Lidl se vor redeschide, însă nu s-a afișat programul momentan.
Nu în ultimul rând, Mega Image și Auchan nu și-au anunțat încă programul de funcționare pentru Paște 2022.
Paștele 2022 este cel mai sump din ultimii ani, întrucât prețurile la alimentele de bază au explodat. Reprezentanții industriei alimentare spun că prețurile au fost crescute artificial și se speră ca acestea să se mai micșoreze după Paște.
”Creşteri de preţuri există pe piaţă de o săptămână – două şi cu cât există mai multe ştiri despre creşteri cu atât vor creşte mai mult. După sărbători, o parte dintre preţuri vor cădea, pentru că este foarte slabă cumpărarea. Este strict părerea mea, dar s-ar putea să asistăm la scăderi masive la produsele nevandabile. Pot să vă spun însă că o parte din preţurile actuale sunt false, sunt mult mai mari decât preţul necesar”, a declarat Sorin Minea, preşedintele Federaţiei Patronale din Industria Alimentară Romalimenta.