În primele clase din școala primară învățăm noțiunile de bază și ne îmbunătățim cultura generală. Pe lângă metoda în care se formează norii, ce sunt anotimpurile și primele lecții despre biologie, școlarii învață și formele de relief precum și diferența dintre formațiunile de apă. Tu știai care este diferența dintre râu și fluviu?
Printre primele noțiuni elementare pe care le învață elevii din școala generală, la georgrafie, se numără și diferența dintre râu și fluviu, lac și mare și diferitele forme de relief.
Un test de cultură generală a devenit viral pe rețelele sociale, după ce utilizatorii au confundat, de mai multe ori, un râu cu un fluviu. Ei bine, diferența principală este dată de faptul că râurile se pot vărsa în fluvii.
Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, râul este o apă curgătoare formată din mai multe pâraie, un torent, un val, o cantitate mare de apă care curge. Râurile se varsă în altă râu, fluviu sau mare.
Totodată, fluviul este tot o apă curgătoare, însă de dimensiuni mult mai mari și cu debit mult mai mare. Fluviile se varsă în mare sau ocean.
Nilul este cel mai mare fluviu din lume, apă ce străbate 6.690 de kilometri. În Europa, cel mai lung fluviu este Volga, ce se întinde pe 3.530 de kilometri. Al doilea cel mai lung fluviu din Europa este Dunărea.
Ca o curiozitate, cel mai adânc fluviu din lume este Congo. Deși lungimea sa măsoară doar 4.400 de kilometri, fluviul are porțiuni în care adâncimea apei curgătoare este de 220 de metri.
Fluviul Dunărea izvorăște din Munții Pădurea Neagră din Germania și traversează 10 țări din Europa, Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina și 4 capitale, Bratislava, Viena, Belgrad și Budapesta.
Pe lângă faptul că este al doilea cel mai lung fluviu din Europa, de Dunăre depind 81 de milioane de oameni, fluviul ce străbate România fiind o sursă valoroasă de apă potabilă. De asemenea, Dunărea reprezintă o rută de transport importantă și un adăpost pentru numeroase specii sălbatice.
Fluviul ce străbate 4 capitale europene este, de asemenea, folosit ca sursă pentru activități de recreere și apă de pentru irigații. Fără îndoială, Dunărea joacă un rol cheie în stabilizarea climei, diluarea și diminuarea diverselor surse de poluare, producția de sol sau atenuarea riscului la inundații.
Citește și Veste excelentă pentru români! Ce se întâmplă cu gazele din Marea Neagră, anunțul oficial