România a participat la un târg de turism care a avut loc în New York. Cu toate acestea, standul țării noastre a adus un val de critici atunci când a fost văzut de oameni. Fotografia a fost postată pe profilul Consulatului General al României, însă a fost ștearsă la scurt timp.
Standul României la Târgul de Turism Travel and Adventure Show includea o draperie neagră pe care erau prinse fotografii A4 printate color, cu clame. În poza postată de instituție se aflau șase reprezentanți ai României, iar pe draperia din spatele lor scria mesajul „Explore the Carpathian Garden”.
Internauții care au văzut poza au spus că este „o bătaie de joc” și o „mizerie”, iar aceasta a fost ștearsă imediat. Alături de poză era și un mesaj transmis de reprezentanții paginii „Consulate general of Romania in New York”.
„Manifestarea a constituit spaţiul mult aşteptat pentru a disemina informaţii exclusive, oferte de călătorie şi programe turistice care nu pot fi găsite într-o astfel de prezentare nicăieri altundeva”, se arăta în mesaj.
Chiar dacă postarea a fost ștearsă, oamenii au continuat să comenteze la fotografia de profil a instituției, care au fost șterse și acestea la rândul lor. Românii au sancționat dur prezentarea și promovarea țării noastre la târgul de turism din New York.
„Să vă fie ruşine, vă comportaţi exact ca în anii 90. Inadmisibil să prezinţi România în halul ăla!”
„Vă bateţi joc pe banii noştri”
„Aţi “reprezentat” România în bătaie de joc”, sunt câteva dintre mesajele internauților.
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a reacționat recent la această postare. Participarea României la Târgul de Turism Travel and Adventure Show ar fi costat aproape 8.000 de dolari, potrivit unui comunicat dat publicității de minister.
„Amenajarea standard, oferită de organizatorul Travel and Adventure Show ţării noastre şi tuturor celorlalţi expozanţi care au optat pentru această ofertă, constă în decor format din pânză de culoare neagră, amplasată pe pereţii despărţitori şi pe mese, şi afişaj de ţară, fiind specifică manifestării expoziţionale din New York de mai bine de 20 de ani.
Respectiv, acest tip de amenajare a fost întâlnită şi la ediţiile anterioare, iar ministerul a plătit anul acesta suma de 7.990 dolari. Din 200 de expozanţi, peste 90% au optat pentru organizarea standului în formatul precizat anterior, pus la dispoziţie de organizator”, se arată în comunicatul dat publicităţii duminică.
Oficialii români sunt de părere că această prezentare a României a reprezentat „cel mai important semnal pentru potențialii turiști americani că România este o destinație turistică sigură și ospitalieră”. Pe de cealaltă parte, cetățenii români nu au fost de aceeași părere.