De ce amicalul FCSB – Dinamo Kiev nu se mai joacă. Campioana Ucrainei a început deja „turneul pentru pace” în cadrul căruia va juca mai multe partide prin Europa. Pe 20 aprilie era programată și întâlnirea cu echipa lui Gigi Becali, dar aceasta a „căzut” în mod misterios. Mai mult, locul roș-albaștrilor a fost luat de CFR Cluj, data rămânând aceeași. Mircea Lucescu a explicat motivul pentru care meciul cu FCSB nu s-a mai putut disputa.
De ce amicalul FCSB – Dinamo Kiev nu se mai joacă. Campioana Ucrainei și-a început „turneul pentru pace”, în cadrul căruia va întâlni mai multe echipe din Europa. Partidele au scopul de conștientizare a opiniei publice internaționale asupra războiului declanșat de Rusia în țara vecină, dar și de a aduna fonduri pentru victimele conflictului.
Dinamo Kiev trebuia să joace cu FCSB, pe 20 aprilie, după ce partida fusese amânată cu două săptămâni, din cauză că jucătorii lui Mircea Lucescu se simțeau oboșiți și neantrenați. Surpriza a fost mare când s-a anunțat că CFR Cluj va lua locul grupării lui FCSB în partida amicală ce va avea loc la aceeași dată, în Cluj-Napoca. Dinamo Kiev a jucat deja, în Polonia, marți, contra Legiei Varșovia, în fața a aproape 20.000 de spectatori. Ucrainenii au câștigat cu 3-1.
Mircea Lucescu a explicat de ce FCSB-Dinamo Kiev nu mai are loc. Tehnicianul român al campioanei Ucrainei a spus că nu a fost posibilă găsirea unei arene pe măsura evenimentului. Stadionul Arcul de Triumf, deși nou, nu are decât o capacitate de 8.000 de spectatori.
„Pentru că nu s-a găsit un stadion pe măsura evenimentului! Ba da, fiindcă inițial acolo trebuia să jucăm (n.r. – stadionul Arcul de Triumf), pe 6 aprilie, dar atunci jucătorii mei nu erau deloc pregătiți și n-am putut.
Apoi, s-a creat ideea unui turneu de anvergură, pe axa Varșovia – Istanbul – București, dar Arcul de Triumf e o arenă prea mică și acest meci nu mai e un simplu amical, noi trebuie să transmitem un mesaj, trebuie ceva de anvergură, pe măsura impactului pe care ni-l dorim.
Nu puteam coborî sub standardul a ceea ce a fost aseară la Varșovia, la partida cu Legia, unde cred că au fost 20.000 de spectatori. Plus că trebuie să aibă loc și un program special al unor artiști din Ucraina, ceva ce are nevoie, repet, de o arenă mai mare!”, a declarat Lucescu pentru gsp.ro.
FCSB – Dinamo Kiev nu a avut „noroc” de stadion nici în Ghencea, unde roș-albaștrii nu sunt primiți de clubul militar și nici pe Arena Națională.
„Acolo (n.r. – în Ghencea) nu-i primeau pe ei, pe cei de la FCSB, deci nu s-a putut nici acolo. Ca să fie clar, ne-a fost imposibil să găsim un stadion mare pentru un joc cu FCSB! FCSB chiar nu are nicio vină aici, cei de acolo au fost foarte drăguți și oricum rămâne în picioare varianta unei partide cu ei, o să vedem când anume.
Acel stadion (n.r. – despre Arena Națională) aparține Primăriei, trebuie o aprobare specială, fiindcă altfel costurile pentru a închiria întregul stadion am înțeles că pot duce și la 50.000 de euro, iar noi vorbim aici de un eveniment caritabil”, a mai spus Il Luce, conform sursei citate.
În cadrul turneului caritabil, Dinamo Kiev va mai juca împotriva următoarelor echipe: Galatasaray (14 aprilie), Borussia Dortmund (26 aprilie) și Dinamo Zagreb (28 aprilie). Alte întâlniri ar putea fi perfectate ulterior, inclusiv cu Barcelona sau Manchester City.