Luminița Nicolescu este și-n prezent e considerată „antrenoarea vedetelor” de la noi, pentru că are foarte multe eleve celebre pe care le învață cum să-și mențină o siluetă armonioasă cu ajutorul sportului.
Printre cele care încă au o legătură foarte specială cu antrenoarea de fitness se numără și Valentina Pelinel. Vedeta a postat de curând și o imagine cu cele două, pe contul său de Instagram. Fanii au apreciat poza, mai ales că Luminița Nicolescu a dispărut de ceva timp din lumea showbiz-ului românesc, la ceva timp după participarea în emisiunea Sunt Celebru, Scoate-mă De-aici, de la PRO TV.
În prezent aceasta are vârsta de 64 de ani și și-a păstrat stilul de viață din care nu lipsește sportul. Arată într-un mod incredibil și anii nu par să își fi spus cuvântul chiar atât de tare în cazul cunoscutei antrenoare de fitness. În câteva imagini postate tot pe Instagram de către aceasta se poate vedea că are o siluetă demnă de invidiat, chiar și la această vârstă. De asemenea, a recunoscut mereu că este adepta stilului alimentar vegan.
Experiența din cadrul show-ului a fost una plină de încercări pentru Luminița Nicolescu, pentru că a avut nevoie de ceva timp pentru a se obișnui și cu ceea ce era nevoită să mănânce. Pentru că stilul ei alimentar îi interzicea consumul de carne, a fost necesar să se adapteze cu ceea ce a venit la pachet, alături de momentele din junglă. Totodată, timp de 20 de zile a fost la limita supraviețuirii, pentru că nu putea să tolereze nici măcar apa pe care o primea.
„Eu fac yoga şi am zis să fac un experiment. Nu am spus nimănui asta, mă gândeam să nu creadă lumea că o iau razna de foame. Şi am început să fac yoga şi m-am hrănit cu oxigen. Trebuie să ai practică de 10-15 ani ca să reuşeşti aşa ceva. De câte ori respiram controlat mă simţeam foarte bine. Nimeni nu şi-a dat seama ce făceam, nici nu puteam să explic aşa ceva. Am profitat de faptul că aerul era foarte curat, nepoluat. Exerciţiile yoga mi-au reuşit, pentru că analizele pe care le-am făcut în ţară erau perfecte”, povestea Luminiţa Nicolescu, într-o emisiune TV, cu câțiva ani în urmă.