Când vine vorba de inventivitatea hoților din ziua de azi, cerul este limita, după cum spune o vorbă celebră. Au ajuns să inventeze tot felul de metode, unele mai ingenioase decât altele. De multe ori reușesc să scape neprinși. Din păcate nu a fost cazul mai multor persoane din județul Neamț. Hoții au încercat să scape cu mai multe bunuri furate de la diferite persoane. La inracțiuni au folosit două metode inedite. Prima, de numită metoda „curierul”, sau „coletul” și o altă metodă, denumită „pelerinul”, au fost folosite în diferite cazuri de furt pe raza județului Neamț. Polițiștii au reacționat la timp, reușind să-i prindă pe infractori.
O privire mai atentă la ceea ce țintesc hoții atunci când fură, fie din locuințe, fie din vehicule, arată faptul că aceștia au dezvoltat tot felul de metode moderne de pătrundere prin efracție. Uneori aceștia reușesc să scape neprinși. Mare parte din obiectele furate ajung să le vândă pe piața neagră.
Dacă vorbim de hoții de stradă, și în acest caz au ajuns să inventeze tot felul de metode prin care să ne distragă atenția,. În timp ce ne atrag atenți, colegul operează în genți sau buzunare.
Aceeași categorie a dezvoltat și alte metode rapide de a sustrage bunurile uitate de noi în mașina personală. Sfatul ar fi să fiți mai atenți la bunuri. Nu vă mai lăsați bunurile de valoare la vedere, în mașina personală, indiferet în ce loc ați parca.
Bijuteriile sunt un element atractiv pentru hoți, majoritatea bunurilor de acest fel aflându-se în casă, sau chiar într-un seif. De cele mai multe ori hoții studiază cu extrem de multă răbdare și meticulozitate locul, înainte de a face o mișcare.
Urmăresc tabietul zilnic a proprietarului. Odată aflat acest program, planifică în detaliu fiecare mișcare. Ulterior acționează doar atunci când sunt siguri de rezultat.
În afară de metodele deja cunoscute de a sustrage bunuri, se pare că două noi metode au reușit să păgubească mai mulți români de bunurile lor de valoare. Conform poliției din județul Neamț, metoda „curierul” se pare că a ajuns să fie des folosită.
Un astfel de caz a avut loc pe raza județului, spun polițiștii. Este vorba de un caz în care au fost implicați doi tineri de 19, respectiv 22 de ani. Cei doi au reușit să păgubească un român de nu mai puțin de 2.500 de lei în bunuri de valoare.
Metoda „curierul” funcționează simplu. Unul din cei doi sună victima și-i transmite că la ora x va primi într-un anume loc un colet pe numele său. Cetățeanul, crezând acest lucru, pleacă de acasă, iar în tot acest timp, celălalt infractor pătrunde în casă și fură tot ce este de valoare.
Cazul despre care scriem s-a întâmplat în martie a.c., în Dumbrava Roşie, județul Neamț. Cei doi infractori au fost prinși de poliție, reușind în cele din urmă să recupereze bunurile victimei.
Cealaltă metodă, „pelerinul”, spun polițiștii din Neamț, a păgubit o femeie de 66 de ani. Aceasta avea să rămână fără bijutieriile sale din aur, în schimbul unor tinichele oferite de așa-zișii pelerini care ar fi căutat un lăcaș de cult.
„Pentru a-i distrage atenţia, conducătorul autoturismului i-ar fi solicitat detalii privind localizarea unui alt lăcaş de cult, moment în care una dintre persoane ar fi schimbat pachetul format şi i-ar fi oferit altul, similar, ce conţinea bijuterii din material nepreţios“, detalia Poliţia Neamţ.
Îndiferent de cine ar suna, sau ar veni la ușa noastră, este extrem de important să nu dăm nici date personale, și nici să înstrăinăm obiecte de valoare unor necunoscuți. Deși în aceste cazuri victimele au fost norocoase, de cele mai multe ori, profitând de inocența victimelor, mai ales cele în vârstă, infractorii reușesc să scape, iar bunurile fiind pierdute pentru totdeauna. Așa că e mai bine să fim atenți și, indiferent de situație, să contactăm poliția imediat.