11 oct. 2019 | 12:24

Alexandru Cumpănașu, în vizorul DNA pentru contractele din bani publici. E pasibil de dosar penal

Știri generale
Alexandru Cumpănașu, în vizorul DNA pentru contractele din bani publici. E pasibil de dosar penal
Alexandru Cumpănașu, în vizorul DNA pentru contractele din bani publici. E pasibil de dosar penal

Pe lângă faptul că nu mai are spatele asigurat de o gardă de corp din partea MAI, Alexandru Cumpănașu este și în vizorul DNA pentru contractele din bani publici. Candidatul la alegerile prezidențiale 2019 e pasibil de dosar penal.

Alexandru Cumpănașu, în vizorul DNA pentru contractele din bani publici

Ministerul Afacerile Interne (MAI) i-a retras garda de corp lui Alexandru Cumpănașu, după ce candidatul la președinție a beneficiat temporar de măsuri de protecție, deoarece ”clanurile mafiote” îl amenințau atât pe el, cât și pe membrii familiei sale.

La câteva zile după ce a primit sprijinul MAI, unchiul Alexandrei Măceșanu a renunțat la beneficiu, din cauză că, din ”persoană protejată”, ar fi ajuns ”persoană spionată”. MAI a elucidat și zvonul care susținea că a primit mașină din partea instituției și a răspuns negativ supozițiilor. Situația cu MAI s-a clarificat, iar la atac a ieșit altă instituție.

Materialele, copy / paste de pe Google și Wikipedia

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a solicitat de la Ministerul Culturii documente legate de contractul pe care această instituție l-a încheiat, în luna septembrie a anului trecut, cu fundația condusă de Cumpănașu. În urmă cu o lună, potrivit libertatea.ro, Asociația pentru Implementarea Democrației (AID), a cărei lider este Cumpănașu, a primit de la Ministerul Culturii o finanțare nerambursabilă de circa 1 milion de lei.

Alexandru Cumpănașu, în vizorul DNA pentru contractele din bani publici. E pasibil de dosar penal

Alexandru Cumpănașu, în vizorul DNA

Procesul s-a făcut în cadrul programului pentru Centenar, iar 840.000 de lei din acea sumă au fost plătiți ca drepturi de autor direct către Alexandru Cumpănașu, în schimbul realizării a trei lucrări despre Marea Unire. În fapt, cele trei mari lucrări sunt trei broșuri, care conțin maximum 18 pagini fiecare. Materialele au fost copiate, cu unele modificări, de pe Google, Wikipedia ori de pe diverse site-uri.

”Am și eu niște capabilități”

Acuzatul a răspuns. În apărarea sa, Cumpănașu a susținut că este vorba despre trei cărți, cu peste 200 de pagini fiecare, pe care le-a redactat într-o lună. Cum? ”Am și eu niște capabilități, aveam ideile dinainte”, a spus în replică oficialul. Invitat să prezinte cărțile în redacția sursei menționate anterior, a refuzat.

Varianta candidatului la prezidențiale a fost susținută și de răspunsul de la Ministerul Culturii, adică ar fi vorba despre trei volume, de peste 200 de pagini fiecare, tipărite în tiraje de 1.000 de exemplare. DNA a cerut cărțile de la Ministerul Culturii. Instituția a trimis tot cele trei broșuri. Totodată, DNA a solicitat proiectul depus de asociația lui Cumpănașu la Minister. Conform unor surse din instituție, acel proiect inițial nu a fost trimis către DNA, căci încă nu e de găsit.

Parteneri