Panică uriașă, joi dimineață, la o școală din localitatea Perieți, județul Olt. Un fum gros a fost observat de angajații instituției, până ca elevii să sosească la școală. Pentru a limita pagubele rezultate, a fost solicitată de urgență intervenția pompierilor, care s-au prezentat cu mai multe autospeciale.
În cursul acestei dimineți, o centrala termică a unei şcoli din Olt a luat foc, astfel că pompierii s-au deplasat la locul evenimentului cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenţie la înălţime şi un echipaj SMURD. Din fericire, evenimentul nefericit a avut loc înainte de sosirea elevilor în unitatea de învățământ, viața niciunei persoane nefiind pusă în pericol.
„Incendiul se manifestă la acoperiş, cu degajări de fum, fără posibilităţi de propagare. În şcoală nu se aflau elevi“, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.
În urma incendiului au ars aproximativ 12 metri pătrați de acoperiș. Potrivit autorităților competente, incendiul a izbunit din cauza coșului de evacuare a fumului, neizolat corespunzător, având în vedere materialele combustibile aflate în zonă.
Tot în cursul acestei dimineți a avut loc un incendiu în curtea Spitalului de Psihiarie din Roman, acolo unde după o alertă la 112 au intervenit mai multe echipe de pompieri.
Astfel, la fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, potrivit Mediafax. Potrivit primelor informații incendiul a izbucnit în interiorul unei barăci cu structură metalică aflată în curtea spitalului.
Containerul aparținea unei firme care executa lucrări de construcție la spital, iar cauza posibilă a incendiului ar fi un scurtcircuit electric. Pompierii au localizat și lichidat incendiul în timp util, fără a exista victime. Din păcate, în urma evenimentului au ars un birou, un sistem PC, o imprimantă și documente, neștiindu-se cu exactitate suma la care se ridică pagubele financiare rezultate.
În urmă cu o lună, o altă școală din Olt a fost cuprinsă de flăcări, iar pentru lichidarea incendiului a fost nevoie de o muncă asiduă a pompierilor de 7 ore. Tragedia a avut loc în noaptea de 9 spre 10 martie, în localitatea Rusăneşti, din judeţul Olt, din cauza unui scurtcircuit la instalaţia centralei termice.
„Echipaje din cadrul Gărzii Stoeneşti, Detaşamentului Caracal şi Gărzii Vişina, cu sprijinul Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Rusăneşti, Giuvărăşti şi Izbiceni, au intervenit noaptea trecută, în comuna Rusăneşti, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la Şcoala Gimnazială Nr. 1.
La locul evenimentului au acţionat peste 30 de pompieri, militari şi civili, cu cinci autospeciale de stingere, un echipaj SMURD, o autospecială pentru intervenţie la înălţime, două autospeciale pentru primă intervenţie şi două cisterne cu capacitate de 20.000 de litri.
Pentru lichidarea incendiului şi îndepărtarea efectelor negative, pompierii au acţionat aproximativ şapte ore“, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.
Din fericire, nu au existat victime, ci doar pagube materiale. În urma incendiului a ars o suprafță de 400 metri pătraţi din acoperiș, în timp ce tavanele au fost deteriorate. Elevii care învățau în cinci clase afectate de incendiu au fost transferaţi la şcoala de centru.