Oameni din lumea întreagă își amintesc de Prințesa Diana în cele mai frumoase moduri și chiar și acum sunt curioși de obiceiurile sale sau de lucrurile ei preferate. Fostul bucătar regal al acesteia a venit cu mai multe detalii despre rețetele pe care le adora sau alimentele care îi plăceau la nebunie. Regretata soție a Prințului Charles consuma foarte des un anumit fruct. Acesta este plin de antioxidanți.
Darren McGrady, supranumit „The Royal Chef”, a fost bucătarul Prințesei Diana. Acesta a gătit pentru soția Prințului Charles, Bill Clinton, Ronald Reagan și cei doi președinți Bush. Specialistul a susținut că atunci când nu avea musafiri prefera să mănânce în bucătărie, ca un om normal.
„Îi pregăteam un platou și făceam ordine în bucătărie și discutam cu ea în timp ce mânca”, a spus el. Obișnuiam să gătim fasole la micul dejun la Palatul Buckingham și Prințesa Diana adora asta”. „De fapt, mânca o cutie întreagă de fasole la micul dejun”, a mai detaliat el în cadrul unui interviu.
Diana avea alături de cele mai multe ori suc de portocale și cafea. Mama Prinților William și Harry adora să mănânce pe timpul zilei litchi. Fructul conține minerale, vitamine și antioxidanți: vitamin C, potasiu, cupru, epicatechină.
„Îi plăcea să mănânce litchi. Mânca un bol întreg. Curăţa singură fructele”, îşi aminteşte fostul bucătar regal.
McGrady a mai dezvăluit că Diana cerea des ardei, vinete umplute, budincă de pâine și unt, carne de pasăre și pește. De asemenea, ea se opunea regulilor bonei și îi lăsa pe băieți să mănânce pizza.
Bucătarul celebru a dezvăluit și câteva detalii legate despre grija sa în privința alimentației. Prințesa a suferit de bulimie la începutul căsătoriei cu Prințul Charles.
O biografie din 1992 scrisă de Andrew Morton susținea că afecțiunea s-a instalat chiar la scurt timp după logodnă. Cu toate astea, oamenii care o iubeau au văzut-o și fericită. Aceasta își schimbase stilul de viață după despărțirea de tatăl copiilor ei.
„Bulimia a început în săptămâna după ce ne-am logodit și a durat aproape un deceniu până când am scăpat de ea. Soțul meu și-a pus odată mâna pe talia mea și a spus: „Oh, ești cam dolofană aici, nu-i așa?’” Și asta a declanșat ceva în mine…” ar fi spus Diana.