Moțiunea de cenzură a Opoziție a trecut, cu 238 de voturi favorabile, 5 peste limita majorității. Trei parlamentari PSD au votat alături de rivalii formațiunii politice. Partidul de la guvernare pierde Puterea după 7 ani și jumătate de guvernare, cu o mică pauză. Viorica Dăncilă s-a contrazis, în plen, cu Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu, căci liderii ALDE și ProRomânia au ironizat-o pe Dăncilă.
Imediat după ce a fost spus rezultatul votului secret, cu bile, Ludovic Orban, care înainte de marele eveniment prognoza că moțiunea are șanse de câștig 100%, a avut un mic discurs în fața presei.
„Și-a bătut joc de România așa cum nu și-a bătut nimeni joc de România în ultimii 30 de ani. Mulțumesc, Klaus Iohannis, pentru implicarea decisivă. Multumesc…liderilor politici care au fost alături de noi în acest demers și care au rezistat celor mai ticăloase oferte făcute unor parlamentari din partea unei puteri care nu a făcut altceva decât să hrănească infractori. Se încheie o perioadă de ură și de divizare.
Începe o perioadă de modernizare. Mâine, la ora 9, am convocat Biroul Politic Național al PNL pentru a stabili strategia pe care o vom avea în perioada următoare, echipa, dar și mandatul cu care ne vom duce la președintele României. În sfârșit am oprit PSD să facă rău României. România are nevoie de seriozitate, de cinste, de onestitate, corectitudine și programe care să servească în interesul cetățenului”, a spus Orban.