Preşedintele Belarusului, Alexander Lukaşenko, a tras un semnal de alarmă după desfășurarea summitului NATO, avertizând cu privire la pericolul izbucnirii celui de-al Treilea Război Mondial. Acesta a explicat motivul clar care l-ar putea influența pe Vladimir Putin să meargă cu strategia de atac și mai departe.
Alexander Lukaşenko a permis Rusiei să înceapă invazia Ucrainei, folosind teritoriul Belarasului pentru a ataca Ucrainei. Astfel, mai multe avioane de luptă ruse au fost văzute decolând de pe un aerodrom din Belarus, care ulterior au pătruns în spațiul aerian al Ucrainei, deschizând focul.
”Aceasta este o PROVOCARE! Scopul este de a implica Forţele armate ale Republicii Belarus în războiul cu Ucraina!”, a transmis Comandamentul Forţelor Aeriene ale Ucrainei într-o declaraţie online, în urmp cu câteva zile.
Pe de altă parte, ieri, în decizia finală a summitului de la Bruxelles, Rusia este rugată să oprească războiul din Ucraina, retrăgându-și trupele, în timp ce lui Belarus i s-a cerut „renunțarea la complicitate”.
În urmă cu câteva zile, liderul partidului de guvernământ al Poloniei a propus trimiterea trupelor de menținere păcii în Ucraina și asigurarea tuturor mijloacelor cu care aceasta să se poată apăra, idee aspru criticată atât de Belarus, cât și de Rusia. De asemenea, mai multe țări au confirmat că nu vor interveni cu trupe militare în Ucraina.
Alexander Lukaşenko consideră că luarea în serios a propunerii făcute de Polonia reprezintă un risc major în declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial.
„Vedeți că acești polonezi au dat deja cu subsemnatul, acum și-au prezentat oferta și l-au invitat pe tipul acela de peste ocean (președintele american Joe Biden – n.r.) și îl hrănesc cu lingurița (n.r. – cu următoarea ofertă) «haideți să creăm o forță de menținere a păcii de aproximativ 100.000 de oameni și să o aducem în Ucraina prin Liov’”, a declarat Lukașenko în cadrul reuniunii, potrivit agenției de presă din Belarus, BelTA
Acesta i-a întrebat pe liderii statelor membre dacă realizează că propunerea nepotrivită a Poloniei poate fi calea cea mai rapidă către al Treilea Război Mondial, subliniind gravitatea situației.
„Situația este foarte gravă și foarte tensionată. Realizați că acest lucru înseamnă un Al Treilea Război Mondial? Sau ce? Credeți că vom sta pe margine? Ei ne vor călca pur și simplu în picioare, nu vom avea timp nici măcar să scoatem un sunet”, adăugat Aleksandr Lukașenko.
Temerea tuturor țărilor membre NATO este strâns legată de amenințarea lui Vladimir Putin, făcută încă de la începutul invaziei Ucrainei. Acesta a transmis că orice intervenție străină în acțiunea militară a Rusiei va avea „consecințele pe care nu le-ați văzut niciodată în istoria voastră”.