Clebrul sportiv român Marian Drăgulescu spune că are o relație extrem de apropiată cu tatăl său, Toni Drăgulescu. Medaliatul cu aur la attletism nu a avut o viață ușoară, și nu de puține ori a vrut să renunțe la sport. Toni Drăgulescu a fost alături de fiul său, permanent, chiar și atunci când a trecut prin scandalul iscat de fosta sa soție Larisa, în timpul și după divorț.
În toți acești ani de carieră sportivă, dar și în viața privată, Marian Drăgulescu a avut un suport imens din partea familie, în special din partea tatălui, Toni. Nu de puține ori au fost momentele când era gata să renunțe la tot, dar Toni Drăgulescu a fost acolo, și l-a împins de la spate, să nu renunțe.
Dacă din punct de vedere al carierei sportive, Marian se poate numi un om împlinit, de cealaltă parte, în viața privată, a avut mult de suferit, mai ales în timpul, și după divorțul de fosta sa soție, Larisa.
Chiar și atunci, Toni Drăgulescu și-a apărat fiul în fața acuzațiilor aduse de fosta sa noră. Deși nu a vorbit aproape niciodată despre aceste lucruri, într-un interviu acodat cu ceva vreme în urmă, Toni declara:
„Am rămas uimit când am văzut ce poate debita această femeie. Eu cred că aici este vorba de strigătul de disperare al unei femei care vrea cu orice chip să iasă în faţă, să fie vedetă. Îi sugerez să se apuce de scris, poate are mai mult talent.
Că de vorbit, văd că vorbeşte vrute şi nevrute. Când era cu Marian nu scotea un cuvinţel! Această femeie nu are şcoală, nu are nici o pregătire, dar o duce bila să debiteze astfel de tâmpenii”, povestea Toni Drăgulescu despre fosta sa noră, Larisa.
În timpul divorțului, Larisa a făcut mai multe acuzații la adresa fostului soț, Marian Drăgulescu, povestește tatăl sportivului. Dar, după mai multe scandaluri, inclusiv lui, fosta noră, i-ar fi făcut cel puțin șapte plângeri penale, sub diferite acuzații, despre care Toni Drăgulescu spune că nu sunt deloc adevărate.
„Pe lângă faptul că ne-a transformat viaţa într-un calvar, din cauza scandalurilor interminabile, ori de câte ori i-am avut pe nepoţi la mine, mi-a făcut plângere la Poliţie că i-aş fi bătut, că m-as fi purtat urât cu ei.
Am vreo şapte astfel de plângeri din partea ei. Chiar credeţi că poate fi considerată normală?, mai spune tatăl sportivului.
Astăzi Marian Drăgulescu pare-se că a trecut peste acest episod, iar românii îl pot urmării în cel mai recent sezon „Survivor România”, difuzat de PRO TV.