Echinocțiile și solstițiile sunt momente de referință într-un an astronomic. Echinocțiile nu au stabilită o dată anume și asta pentru că anul calendaristic nu este egal cu cel solar. În 2022, echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie, la ora 17:33. Practic, în acest moment ziua și noaptea devin egale, iar de atunci emisfera nordică pășeșete în primăvara astronomică, în timp ce în cea sudică începe toamna astronomică.
De pe 21 decembrie, atunci când are loc solstițiul de iarnă și până pe 21 iunie, când este solstițiul de vară, ziua crește constant. La mijlocul acestei perioade, în jurul datei de 20 martie, are loc echinocțiul de primăvară. Asta înseamnă că numărul de ore de lumină este egal cu numărul de ore de întuneric. Primăvara astronomică se va încheia odată cu momentul solstițiului de vară.
Paștele este calculat întotdeauna în funcție de echinocțiu. Mai exact, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății are loc în fiecare an în prima duminică după luna plină de după echinocțiu.
Practic, echinocțiul reprezintă momentul în care Soarele, în mișcarea sa anuală, trece prin punctul de intersecție a elipticii cu ecuatorul ceresc, iar atunci ziua devine egală cu noapte în orice loc de pe Pământ.
Cuvântul „echinocțiu” provine din franțuzescul „équinoxe” care, la rândul lui, derivă din latinescul „aequinoctium”, format din „aequus” – „egal” şi „nox”, „noctis” – „noapte”.
De sosirea primăverii sunt legate mai multe obiceiuri și tradiții păstrate cu sfințenie de secole întregi. Printre ele amintim Mărțișorul, Babele, Mucenicii, Blagoveștenia (Buna Vestire), Lăsata Secului sau Caii lui Sântoader.
Toate acestea aveau o însemnătate aparte pentru țăranii români, reprezentând un reper pentru diverse munci agricole. Spre exemplu, de Mucenici se începea aratul, iar la Buna Vestire începea semănatul porumbului.
Întotdeauna, trecerea de la ora de iarnă la ora de vară se face în ultima sâmbătă din luna martie. Anul acesta va fi în noaptea de 26 spre 27 martie 2022, atunci când ora 3:00 va deveni ora 4:00. Ceasurile se dau înainte, iar noi vom dormi mai puțin cu o oră.
Chiar dacă odată cu trecerea la ora de vară ne vom bucura de mai multe ore de lumină, ora standard este cea de iarnă.
Ziua în care se dau ceasurile înainte, este cea mai scură zi din an.
În România, ora de vară a fost introdusă în aprilie 1932, şi a funcţionat anual, până în 2 noiembrie 1942. Apoi, din 1943, s-a renunţat la ea. A fost reintrodusă abia în regimul Ceauşescu, începând cu 1979. Scopul acestei treceri a fost acela ca oamenii să beneficieze pentru mai mult timp de lumină naturală și a avut un rol benefic și în agricultură.
Citește și: „Vremea până pe 30 aprilie. Meteorologii anunță fenomene ciudate la început de lună”