Planeta iubirii și a banilor, Venus, se află astăzi în aspecte tensionate cu Uranus, context care aduce schimbări bruște în relațiile noastre și pot fi resimțite inclusiv în portofel. Simțim nevoia unei schimbări și nu este exclus ca această schimbare să vină brusc, mai ales dacă nu o facem noi de bună voie. Ne putem rupe de contexte care nu ne oferă o perspectivă de viitor și ne îngrădesc libertatea.
Recomandare! Citiți horoscopul atât pentru zodie, cât și pentru semnul de ascendent.
Horoscop Berbec/ Ascendent Berbec
Cum Venus îți guvernează relațiile, s-ar putea să apară conflicte în cuplu care să genereze schimbări. Poate chiar partenerul este cel care-ți cere mai mult spațiu. Dacă te simți atras de cineva, lucrurile pot lua o întorsătură neașteptată, așa că nu-ți face mari planuri. Nici planuri de viitor sau cu prietenii nu-ți face pentru că se vor schimba într-un mod neașteptat. Grijă mai multă la acțiunile financiare.
Horoscop Taur/ Ascendent Taur
Venus este chiar guvernatoarea ta, iar Uranus este în zodia ta așa că cel mai probabil vei resimți din plin vântul schimbării. Ai grijă la tensiunile cu persoanele care reprezintă o autoritate în viața ta și la schimbările profesionale sau personale pe care ești pe cale să le faci. S-ar putea să rupi un context profesional care te acaparează sau să faci niște schimbări marcante în viața ta, în stilul de viață. Stresul este destul de mare zilele acestea.
Horoscop Gemeni/ Ascendent Gemeni
Cum Venus îți guvernează iubirea, s-ar putea să ai parte de o răsturnare de situație în plan sentimental. Îți poți schimba brusc niște păreri, principii, posibil să afli niște informații, secrete, adevăruri care să te îndemne să tragi alte concluzii. Și din străinătate pot veni vești surprinzătoare. Încearcă astăzi să te odihnești mai mult pentru că la nivel psihic te poți simți obosit.
Horoscop Rac/ Ascendent Rac
S-ar putea să fie nevoie să adopți o schimbare în legătură cu viața de cuplu, poate cu o relație intimă, dar mai ales cu finanțele. Posibil să apară neînțelegeri cu partenerul legate de bani, de bugetul comun, de o investiție. Acest context poate rupe aventuri care nu au viitor sau poate scoate la suprafață secrete, dedesubturi ale relației în care te afli.
Horoscop Leu/ Ascendent Leu
Venus se află chiar în sectorul relațiilor tale și este foarte posibil ca această zi să aducă tensiuni în cuplu. Poți fi surprins de atitudinea partenerului și s-ar putea ca ceva să se schimbe între voi. Sunt și cazuri în care apare o ruptură de relație. Atitudinea impunătoare va fi taxată și ar trebui să ai grijă la gestionarea autorității. Deși este weekend, pot să apară conflicte cu superiorii și colaboratorii care să încheie unele contexte profesionale.
Horoscop Fecioară/ Ascendent Fecioară
Sunt posibile tensiuni cu cei din jur cu care desfășori activități comune. Nu prea îți place nimic din ce faci și simți să inovezi, să schimbi ceva la felul în care lucrezi. Poate fi vorba și de o schimbare pe care ți-o dorești în stilul de viață, iar acum vrând, nevrând o vei pune în practică. Principiile de viață trec printr-o schimbare importantă, posibil chiar în urma unor situații, evenimente cu care ai de-a face.
Horoscop Balanță/ Ascendent Balanță
Cum Venus este guvernatoarea ta și se află în sectorul iubirii tale, te poți aștepta la schimbări bruște în viața sentimentală. Posibil un flirt să se transforme în aventură sau să trăiești intens în plan afectiv. Evită infidelitatea, dacă te afli într-o relație, și evită speculațiile financiare pentru că poți pierde bani. Dacă ai copii, fii mai atent la dorințele acestora și la schimbările care apar în viața lor.
Horoscop Scorpion/ Ascendent Scorpion
Venus este guvernatoarea relațiilor tale și s-ar putea să treci prin situații neprevăzute, atipice în cuplu, mai ales că aici se află Uranus. Este fără doar și poate momentul în care trebuie să faci o schimbare. Posibil să fii surprins de faptul că partenerul îți cere mai multă libertate. Pe de altă parte, ai grijă la conflictele care apar în familie din cauza diferenței de generații și a viziunilor radical opuse. Sunt cazuri în care cei dragi nu se înțeleg cu partenerul nativilor.
Horoscop Săgetător/ Ascendent Săgetător
Este ziua deciziilor bruște și a discuțiilor surpinzătoare. Poți fi dat peste cap de fel și fel de vești și dialoguri și ar trebui să ai grijă și tu la modul în care te exprimi. Pe de altă parte, s-ar putea să iei niște decizii bruște care vizează planul profesional sau stilul de viață. Poate faci o schimbare de program sau de alimentație.
Horoscop Capricorn/ Ascendent Capricorn
Azi ar fi indicat să stai departe de portofel și să eviți să ieși la cumpărături pentru că poți fi tentat să cheltui peste măsură. Se vor duce bani pe distracții, haine, tratamente de înfrumusețare sau poate cheltui pentru copii și pentru persoana iubită. Posibil ca unii nativi să cheltuie pentru a impresiona persoana pe care vor să o cucerească. Oricum, așteaptă-te la cheltuieli neprevăzute și lasituații financiare surărinzătoare. Evită speculațiile financiare!
Horoscop Vărsător/ Ascendent Vărsător
Venus se află chiar în zodia ta și poți fi surprins de fel și fel de stări, de emoții, de situații sentimentale sau care au legătură cu familia și cu casa. Pot apărea inclusiv tensiuni cu părinții din cauza viziunilor diferite. Vor fi și nativi care vor dori să-și schimbe look-ul acum, să facă ceva diferit în viața lor pentru a se simți mai bine.
Horoscop Pești/ Ascendent Pești
Ai mai multă grijă la oboseala psihică și la stresul care poate conduce la insomnii. Te frămânți prea mult pentru ceva din trecut sau poate te ia pe nepregătite o veste, o informație, un dialog. Posibil ca un fost partener să te caute și asta să te dea peste cap. Pe de altă parte, ai grijă să nu pleci urechea la toate zvonurile și bârfele.
Horoscopul zilei de 19 martie este realizat de astrologul Mădălina Manole și oferă previziuni complete pentru fiecare zodie bazate pe contextul astrologic al momentului.
Facebook/ Instagram: madalina.manole.astrolog
Vă anunțăm că acest conținut este proprietatea exclusivă PLAYTECH.RO, iar preluarea lui în limita a 300 de cuvinte se poate face doar citând sursa cu link activ! Nerespectarea acestei reguli poate atrage după sine penalități de natură penală sau civilă!