15 mart. 2022 | 13:20

Ce trebuie să faci dacă ai vărsat un lichid pe laptop. Așa poți scăpa de probleme

Utile
Ce trebuie să faci dacă ai vărsat un lichid pe laptop. Așa poți scăpa de probleme
Ce trebuie sa faci daca ai varsat un lichid pe laptop. Asa poti scapa de probleme

Adesea, atunci când ne aflăm la birou și lucrăm din fața unui laptop, avem alături și cana de cafea sau cu băutura preferată. Și cu sigurnață multora ni s-a întâmplat să vărsăm din greșeală conținutul ei pe tastatură. Reacția imediată este să ștergem cu un șervețel sau un prosop lichidul vărsat. Nu este greșit, însă există și alte câteva metode eficiente de a curăța tastatura. Iată cinci pași simpli prin care poți scăpa de probleme.

Cum îți poți salva laptopul dacă ai vărsat lichid pe tastatură

Munca de birou implică adesea îndeplinirea mai multor sarcini, iar câteodată timpul pare că nu ne ajunge să ducem la bun sfârșit ceea ce avem de făcut. Astfel, în multe situații, persoanele cu un asemenea job aleg să mănânce și să își servească bautura preferată, fie că vorbim de cafea, cei sau suc, în timp ce lucrează.

Din neatenție sau din grabă se poate întâmpla oricui să verse lichidul din pahar pe tastatura laptopului la care lucrează. Tipul de lichid pe care îl verși contează foarte mult. Dacă vorbim de apă, aceasta nu reprezintă neapărat o problemă majoră. Însă dacă nu se îndepărtează la timp, există riscul coroziunii. Dacă verși cafea, băuturi alcoolice sau sucuri care conțin zahăr, situația este mai complicată.

Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să îți salvezi laptopul la timp, însă este necesar să faci o vizită cu el și la un specialist.

Oprește laptopul și deonectează-l de la sursa de energie

Apasă și menține butonul on/off preț de câteva secunde pentru a-l opri, iar dacă îl poți închide din sistemul de opereare, cu atât mai bine. În cazul în care se află în priză, deconectează-l. Există riscul să se fi produs un scurtcircuit la nivelul plăcii de bază și de aceea, așa cum am menționat mai sus, este indicat să mergi cu el la un specialist.

Întoarce laptopul cu tastatura în jos

Fă această mișcare cât mai repede pentru a împiedica lichidul să ajungă la placa de bază și să producă un scurtcircuit. Astfel, o bună parte a lichidului vărsat se va scurge în afara laptopului, iar riscul producerii unor daune va fi diminuat.

Șterge suprafața care a intrat în contact cu lichidul

Cu un șervețel sau cu un prosop absorbant șterge bine suprafața de lichidul rămas și insistă în special în zona tastaturii, care nu ar trebui să stea prea mult în contact cu lichidul.

Scoate bateria din laptop

Dacă ai un model de laptop la care bateria este detașabilă, scoate-o imediat. Înainte de asta, asigură-te că ai șters lichidul de pe dispozitiv. Acest lucru nu este posibil la unele laptopuri, inclusiv la Macbook-uri, decât după ce desfaci capacul de pe partea inferioară a laptopului.

Lasă laptopul să se usuce

Chiar dacă ai șters foarte bine laptopul este posibil să nu fi eliminat chiar tot lichidul. De aceea, lasă-l să se usuce într-o zona caldă, însă nu îl pune pe calorifer sau în preajma obiectelor electrice de încălzit (aerotermă, aer condiționat, etc). Îți recomandăm să-l lași între 24 și 48 de ore pentru a fi sigur că s-a uscat complet.

Foarte important de știut este și faptul că laptopul nu trebuie pornit până când nu se usucă foarte bine.

Parteneri
Ce trebuie să pui pe masă, neapărat, ASTAZI de Sfântul Dumitru pentru a atrage norocul, protecția și belsugul
Redactia.ro
Tunelul faimos din România care va fi readus la viață. A fost construit de Anghel Saligny și a avut un rol important timp de aproape 100 de ani
Click.ro
„Ce dracu' să facem cu ei?”. Militari ruși, înregistrați când vorbesc despre sosirea nord-coreenilor pe front
Digi24
ȘOCANTI!!! Cum arăta Ilinca Vandici înainte de operații. IMAGINILE bombă au scăpat pe net
Vocea.biz
Una dintre cele mai sexy vedete din România s-a pocăit! 'Mi-a vorbit Dumnezeu... E foarte greu de explicat în cuvinte'
Unica.ro
Marele mister din jurul unei biserici. Fenomene inexplicabile
EVZ.ro
Laura Crișan ar fi vrut să incendieze casa moștenită de la familia ei! Declarațiile halucinante ale unui martor: ”Pentru a scăpa de...”
Spynews
Simona Halep e cea mai fericită. I-a dat trandafirul roșu. Surpriză imensă
Capital.ro
Oana Pellea, scoasă din sărite de gestul făcut de Alina Ceușan: „Dizgrațios, nesimțită postare”
Avantaje
INTERZIS TOTAL de SF. DUMITRU! E MARE PĂCAT AZI, 26 Octombrie
Mediaflux
El este Lehel, bărbatul suspectat că a ucis-o pe românca de 48 de ani și a zidit-o într-un bar din Germania. Vecina Luminiței, declarații halucinante | FOTO
Spynews.ro
Jupiter Retrograd până în februarie 2025. Care sunt zodiie afectate și ce lecții au de învățat în perioada următoare
Realitatea.net
Îl mai știi pe Remus din „Secretul Mariei”? Ce mai face acum actorul Toma Dănilă si ce legătură există între el și Liviu Vârciu
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro