15 mart. 2022 | 10:31

Vladimir Putin, pregătit să folosească armele chimice? Avertismentul înfricoșător făcut în miezul nopții

Politică
Vladimir Putin, pregătit să folosească armele chimice? Avertismentul înfricoșător făcut în miezul nopții
Vladimir Putin, liderul Kremlinului

Apar informații care ne dau fiori reci privind un nou atac asupra Ucrainei, de data acesta cu arme chimice. Potrivit Ministerului britanic al Apărării, Vladimir Putin ar putea plănui folosirea unor arme chimice sau biologice în Ucraina ca răspuns la un atac fals asupra trupelor ruse. Semnalul a fost transmis pe contul de Twitter al ministerului.

Ministerul britanic al Apărării, despre planul diabolic al lui Putin

Ministerul britanic al Apărării a transmis luni noaptea, prin intermediul unui mesaj pe Twitter, că nu există nicio dovadă care să demonstreze că acuzațiile Rusiei la adresa Ucrainei sunt reale. Astfel, Rusia ar fi acuzat Ucraina cu privire la niște atacuri care ar fi fost îndreptate asupra trupelor rusești.

Pornind de la aceste scuze neconfirmate, Rusia ar ar putea plănui să folosească astfel de arme „sub forma unui atac fals, a unei „descoperiri” false de agenți sau muniții sau dovezi fabricate ale presupusei intenții ucrainene de a folosi astfel de arme”, a transmis Ministerul britanic al Apărării.

Oficialii britanici au mai susținut că „un atac sub „steag fals” ar fi aproape sigur însoțit de dezinformare extinsă pentru a complica atribuirea”.

Organizația Națiunilor Unite a declarat, vineri, că nu are dovezi că Ucraina are un program de arme biologice, în timp ce Washingtonul și aliații săi au acuzat Rusia privind răspândirea de informații false, cu scopul de a lansa propriile atacuri biologice sau chimice.

Vineri, președintele american, Joe Biden, a avertizat Rusia că va plăti un „preț scump” dacă armata sa ar folosi arme chimice împotriva Ucrainei.

Președintele Poloniei, avertisment privind un atac cu arme chimice

În urmă cu două zile, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a avertizat că o posibilă folosire de arme chimice de către Rusia în Ucraina ar reprezenta o „schimbare de paradigmă şi că NATO şi SUA vor trebui atunci să se gândească la cel mai potrivit răspuns”, potrivit Reuters.

Întrebat la un post de televiziune britanic, ce ar trebui să se întâmple dacă Putin ar ataca cu arme chimice Ucraina, președintele Poloniei a fost de părere că, în acest caz, reacția NATO și SUA ar trebui să fie una rapidă și dură, având în vedere pericolul reprezentat de acest tip de arme.

„ Dacă el (Putin) foloseşte arme de distrugere în masă, atunci acest lucru ar fi o schimbare de paradigm. Cu siguranţă, Alianţa Nord-Atlantică şi liderii săi conduşi de SUA vor trebui să se aşeze la masă şi vor fi nevoiţi să se gândească serios ce vor face, pentru că atunci lucrurile ar începe să devină periculoase”, a transmis preşedintele polonez.

De asemenea, secretarul general al NATO a avertizat că un plan de atac al Rusiei cu arme chimice nu este exclus, ceea ce ar reprezenta o crimă de război. Jens Stoltenberg a respins acuzaţiile guvernului rus că SUA privind administrarea în mod secret aunor laboratoare în Ucraina cu scopul de a dezvolta arme biologice.

Parteneri
Povestea românului care a sărbătorit cu Donald Trump victoria din alegerile din SUA
Redactia.ro
Ce origini are Cătălin Scărlătescu. Nu s-a ascuns niciodată: „Mi-a arătat în copilărie ce înseamnă...”
Click.ro
Echipa lui Trump vrea să amâne aderarea Ucrainei la NATO pentru cel puțin 20 de ani. Ce primește Kievul în schimb
Digi24
Casa lui Ion Țiriac, MARE cât 10 terenuri de tenis! Imaginile IMPRESIONANTE din interior te vor lăsa mască
Vocea.biz
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
Acte necesare pentru școala de șoferi. În ce condiții se dă examenul
EVZ.ro
Rita Mureșan, dezvăluiri cutremurătoare despre momentul în care a făcut preinfarct. Un bărbat misterios i-a salvat viața: ”Mi-a pus o pastilă sub limba și a plecat”
Spynews
Mașinile care nu mai trec ITP-ul în 2024. Șoferii nu pot modifica. Reguli complete RAR
Capital.ro
Andra rupe tăcerea despre plecarea de la „Vocea României”, după doar un sezon: „Nu mi-a mai trebuit”. De ce a făcut-o Tudor Chirilă să plângă
Avantaje
S-A AFLAT cu cât se INDEXEAZĂ pensiile în ianuarie. DEZVĂLUIREA șefului Casei de Pensii
Mediaflux
Cele mai recente imagini cu Alina Eriko! Bruneta nu mai are dinți și s-a tuns scurt. Ce le-a transmis celor care o caută | VIDEO
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Urări de Sfinții Mihail și Gavriil 2024. Cele mai frumoase felicitări și imagini cu mesaje de „La mulți ani”, pentru sărbătoriți
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro