Doi maratoniști au căzut în prăpastie în Piatra Craiului! Care au fost circumstanțele în care cei doi tineri și-au pierdut viața? Totul s-a petrecut în cea de-a 14-a ediție a renumitului Maraton Piatra Craiului.
Tragedie la Maraton Piatra Craiului! Doi tineri care erau în plină competiție au decedat după ce au căzut în masivul Piatra Craiului. Totul s-a petrecut în cursul zilei de azi, după ce o fată a căzut în prăpastia din Marele Grohotiș, de la aproximativ 70 de metri înălțime. Un bărbat în vârstă de 39 de ani a încercat să-i vină în ajutor, dar atunci când a vrut să o prindă, a căzut și el în gol. Salvamontiștii au ajuns imediat la fața locului.
Fata se afla în stop cardio-respirator, fiind declarată decedată, iar bărbatul avea ambele membre inferioare rupte din cauza impactului puternic. Acesta a fost transportat de urgență pe o targă până la ambulanță, dar pe drum starea i s-a agravat. Medicii nu au mai avut încotro decât să declare și decesul celui de-al doilea maratonist. Competiția sportivă are un traseu care pornește din Zărnești, străbate tot masivul făcând un ocol prin județul Argeș, iar punctul de sosire este tot Zărnești. În cursa de anul acesta s-au înscris nu mai puțin de 140 de femej cu vârste cuprinse între 18 și 50 și peste 500 de bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 70.
A inceput Maratonul din Piatra Craiului! Zarnesti Brasov, peste 900 participanti, 42 km!
Publicată de Mihai Pintilie pe Vineri, 4 octombrie 2019
”Cei doi erau participanți la maratonul Pietrei Craiului. Probabil s-au împiedicat din cauza oboselii. Era o competiție de alergare în zona montană pe un traseu marcat. Prima a căzaut fata și în timp ce culegeam informațiile de la apelant, cel care a anunțat incidentul la 112, a căzut și băiatul, tot participant la maraton. Din spusele apelantului și ale colegilor mei, ajunși la locul evenimentului, am înțeles că fata a alunecat vreo 70 de metri, au găsit-o în stare de inconștiență. În zonă aveam patru salvatori montani asigurau asistență la acest eveniment. Împreună cu ei era și un medic. S-au efectuat manevrele de resuscitare fetei. Tănărul era conștient, dar nu își simte picioarele. După mai multe multe minute de aplicare a protocolului de resuscitare, prioritar a devenit băiatul care era conștient. S-a început coborârea băiatului către baza muntelui, unde va fi predat echipajelor medicale. Fata este decedată. Sunt trimise în zonă încă două echipe de sprijin pentru a putea coborî cadavrul tinerei de pe munte”
Cristian Toma, șef salvamont Argeș