Loteria Română aduce noi premii pentru românii care au curajul să își încerce norocul la una din categoriile puse la dispoziție. Nu puțini au fost cetățenii care de-a lungul anilor au reușit să își schimbe soarta și să își cumpere mai apoi o locuință, să își amenajeze casa, să își plătească datoriile sau să pună deoparte pentru zile negre. Află care sunt numerele extrase azi și care sunt premiile pe care le poți câștiga!
Ziua de 3 martie aduce noi șanse românilor curajoși care ar putea să își schimbe total soarta. Loteria Română le pune la dispoziție premii uriașe în cadrul categoriilor: Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.
De asemenea, cei care adoră să ghicească numerele au avut parte și de Trageri Speciale Loto de Dragobete care au avut loc în cursul zilei de duminică, 27 februarie. Agenția a acordat atunci 35.070 de câștiguri în valoare totală de peste 3.75 de milioane de lei.
La Loto 6 din 49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 10.84 de milioane de lei, adică 2.19 milioane de euro, iar la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de aproximativ 3.8 milioane de lei, adică peste 767.000 de euro.
La Joker avem în joc reportul în valoare de peste 32.81 de milioane de lei, adică peste 6.63 de milioane de euro. La Noroc Plus la categoria I este un report în valoare de peste 256.400 de lei, adică peste 51.800 de euro.
La Loto 5 din 40 avem înregistrat la categoria I un report în valoare de peste 379.300 de lei, adică peste 76.000 de euro, iar la Super Noroc este în joc un report cumulat în valoare de aproximativ 36.700 de lei. Amintim că Jokerul anterior a adus un premiu de 2.13.075.84 de lei.
Biletul norocos a fost câștigat la o agenție din Târgoviște. Tot la tragerea de duminică, la categoria a III-a, au fost înregistrate trei câștiguri în valoare de 63.731.11 de lei. Biletele norocoase au fost jucate la loto din Prejmer – jud. Brașov, Cluj-Napoca și Galați.
Românii iubesc să își încerce astfel șansa să își schimbe viața. Mulți încearcă ani de zile să pună mâna pe marele premiu, iar alții reușesc din primul bilet să vină cu bani acasă. Zilele de joi și duminică sunt de mare interes pentru oamenii care urmăresc atenți la numerele extrase în speranța ca măcar câteva din ele să fie bifate și la categoria la care au jucat.