Dan Negru, mai nou vedetă Kanal D, împlinește, azi, 23 februarie, 51 de ani. La ceas aniversar, recunoaște că a avut noroc în toate: dragoste, familie, televiziune, afaceri imobiliare. Dan Negru ne-a oferit un interviu, în exclusivitate pentru playtech.ro, în care ne-a dezvăluit cum își serbează ziua de naștere și alături de cine, dar și care a fost cel mai năstrușnic cadou primit. Deși este o persoană carismatică, Dan Negru susține că are doar câțiva prieteni de suflet. Există însă și un avantaj, spune el, cu o doză de umor: ”Nu voi avea o notă de plată încărcată, de ziua mea. Prietenii sunt ca banii, se fac ușor și se păstrează greu”.
Reporter playtech.ro: La mulți ani! Împlinești 51 de ani, dintre care, mai mult de jumătate, sunt și de televiziune. Când a zburat, oare, timpul? Mai ieri erai la TVR Timișoara…
Dan Negru: Mă uitam zilele acestea la prima mea legitimație din RadioTeleviziunea Română din 1992. Atunci radioul era în aceeași instituție cu televiziunea. Uite, îți arăt și legitimația mea de la Timișoara, de atunci. Se fac 30 de ani anul acesta. Habar n-am unde-s anii. Fum. Așa cum e și meseria noastră, împachetam fum.
Mi-a spus Cristian Țopescu, demult, asta, că tot ce facem noi e supus uitării. O invidiez adeseori pe soția mea care are o meserie practică, pacienții care pleacă fără durere de la un medic au o bucurie. La noi, bucuria pe care o facem e de câteva secunde.
Apoi, te uită toți. O meserie de împachetat fum. 30 de ani e mult, mai ales într-o țară care de totul are 100 de ani. De asta îmi sunt dragi colegii mei care au trecut prin presă în toți anii ăștia de după Revoluție. Noi suntem cei care am văzut construcția României Noi și am scris sau am vorbit despre asta.
Acum sunt în Otopeni, în fugă până la Chișinău, unde mâine trebuie să filmez niște promouri pentru edițiile de Sărbători de Martie. În Chișinau, zilele de 1 și de 8 Martie sunt mai ceva ca Paștele sau Crăciunul la noi.
Apoi, mă întorc în București și mâine seară sper să apuc să-mi întâlnesc prietenii apropiați. Nu sunt mulți, sunt norocos, nu voi avea o notă de plată încărcată, ha,ha. Prietenii sunt ca banii, se fac ușor și se păstrează greu.
Am primit un cal cândva de ziua mea. Făceam „Echipa Fantastică”, primul meu kids-show și cei de atunci mi-au adus cadou un cal. M-am bucurat vreo 5 minute până când au plecat cei care mi-au dat cadoul.
Îți dai seama cum am arătat eu cu un cal de căpăstru în mijlocul drumului. Era secvență de film. A fost îngrozitor apoi să-i găsesc un loc unde să-l las. Am reușit până la urmă, dar vreo două zile am avut un cal în curte. Îți dai seama ce șoc au avut vecinii. Ăla, da, cadou. Dar, după calul ăla, orice cadou e suportabil.
O să-ți arăt o poză cu un cățel de jucărie pe care-l am de la vârsta de un an. Mi l-au dat ai mei și am poza de atunci. Am cățelul și azi, de 51 de ani. L-am purtat după mine peste tot. Am fost un copil răsfățat pentru că eram singur la părinți. Zilele trecute, m-au sunat organizatorii unei conferințe invitându-mă să țin un speach motivațional folosindu-mă de greutățile peste care am trecut și de copilărie.
Le-am explicat că nu am avut nicio problemă în copilărie, că am fost un copil iubit și răsfățat. Nu le-a plăcut, voiau ceva dramatic. Mi-a fost bine în copilărie. Nu mi-au lipsit zilele de naștere, familia.
Februarie e o lună plină de evenimente la noi în familie. Dara e născută pe 11, eu, pe 23, și Bogdan e pe 28 februarie. Înainte făceam o singură aniversare pentru toți, acum e mai greu, Bogdan nu mai vrea alături de colegele Darei și nici invers așa că soția mea, Codruța, face câte trei torturi în februarie.
Dar ne-am obișnuit. Ieri am fost la aniversarea lui Răzvan, tot în februarie și el. Mai avem o pereche de fini la Timișoara, născuți tot în februarie amândoi. O fi ceva cu luna asta.
„Imperiul” e exagerat, dar toate celelalte sunt reale. Cred că orice mulțumire e prea mică pentru câte mi-a dat Dumnezeu. Familia e tot ce rămâne după ce trece fumul pe care-l împachetez. Nu am avut niciodată așteptări și nu am nici acum.
De câteva ori am avut așteptări de la oameni dar m-am înșelat, nu mă pricep la oameni așa că nici așteptări prea mari nu am de la ei. Cred că ăsta a fost secretul mulțumirii mele, că n-am avut așteptări de la oameni.