Tichete de masă 2022. Cu ce sumă va crește valoarea lor în perioada aprilie-septembrie, față de perioada octombrie 2021 – martie 2022, potrivit unui proiect de ordin comun al Ministerului de Finanţe Ministerului Muncii. Creșterea este una aproape nesemnificativă. Iată despre cât anume ar fi vorba!
Potrivit unui proiect de Ordin comun al Ministerului de Finanţe Ministerului Muncii, valoarea nominală maximă a tichetului de masă, pentru intervalul aprilie – septembrie 2022, va fi de 20,17 lei, înregistrându-se o creşterea cu numai opt bani a valorii nominale maxime a tichetului de masă, faţă de perioada precedentă: octombrie 2021 – martie 2022.
Astfel, valoarea nominală maximă a tichetului de masă va fi de 20,17 lei în perioada aprilie – septembrie 2022, potrivit unui proiect de Ordin comun al Ministerului de Finanţe şi Ministerului Muncii.
În articolul 1. – Pentru semestrul I al anului 2022, începând din luna aprilie 2022, valoarea nominală a unui tichet de masă, stabilită conform prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018, în ce privește acordarea biletelor de valoare, care sunt aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018 cu modificările ulterioare, nu poate depăşi cuantumul de 20,17 lei.
În articolul 2. – Valoarea nominală stabilită la articolul 1 se aplică şi pentru primele două luni ale semestrului II al anului 2022 respectiv august 2022 şi septembrie 2022, a reieșit din proiectul de Ordin comun al MFP şi Ministerului Muncii.
Comparativ, valoarea nominală maximă a tichetului de masă, care a fost valabilă în perioada octombrie 2021 – martie 2022, valoarea este de 20,09 lei, conform Ordinului comun al MPF şi al Ministerului Muncii nr. 1.245/nr. 902 din 4 octombrie 2021, care a fost publicat în Monitorul Oficial pe 6 octombrie.
În perioada aprilie 2021 – septembrie 2021, valoarea nominală a tichetului de masă de maximum 20,01 lei a fost stabilită prin Ordinul comun al Ministerelor Finanţelor şi Muncii nr. 450/258 din 2021.
Amintim că din luna februarie, tichetele de masă, de creşă, culturale, cadou şi voucherele de vacanţă sunt emise numai în format electronic , potrivit OUG 130/2021 publicată în ultima lună de anul trecut.
Mai precis, este vorba despre Ordonanţă De Urgenţă Nr. 130/2021 din 17 decembrie 2021 în ce privește unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, dar şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative publicată în Monitorul Oficial nr. 1202 din 18 decembrie 2021.
Tichetele de masă, tichetele de creşă, tichetele culturale, dar și tichetele cadou sunt emise pe suport hârtie potrivit Legii nr. 165/2018 în ce privește acordarea biletelor de valoare, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 31 ianuarie 2022 şi rămân valabile până la expirarea datei de valabilitate înscrise pe acestea.