15 feb. 2022 | 09:42

Pensionarii care își pot cumpăra câte două apartamente în fiecare an. Câți bani primesc de la Stat

Social
Pensionarii care își pot cumpăra câte două apartamente în fiecare an. Câți bani primesc de la Stat
Pensiile speciale, mărul discordiei politice

Pensiile speciale sunt probabil unul dintre cele mai controversate subiecte în României. Au fost subiectul unei lupte intense pentru drepturi între categoriile profesionale din sectorul public, dar și al unor reforme tumultoase. Există în acest moment aproximativ 10.000 de beneficiari de pensii speciale, magistrați, politicieni, sau cadre militare. Printre aceștia sunt cel puțin 3 beneficiari de pensii speciale care își pot cumpăra câte două apartamente în fiecare an.

Pensiile speciale, mărul discordiei politice

În numai 10 ani, pensiile speciale au fost desființate și integrate în sistemul principal de repartiție, excepție făcând pensiile speciale pentru magistrați. Au fost apoi restabilite în 2015 și extinse ulterior la noi categorii profesionale. În prezent, în România sunt în vigoare opt sisteme speciale de pensii.

Acestea sunt pentru personalul militar, al poliției și al sistemului național de securitate, magistrații, personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete,lucrătorii din aeronautica civilă, funcționarii publici parlamentari, personalul Curții de Conturi, diplomații și deputații și senatorii.

În plus, un nou regim care se adresează funcționarilor de la nivel local și județean, adică primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene, era prevăzut să intre în vigoare în 2021. Noua lege vizează eliminarea tuturor acestor pensii speciale și, ulterior, integrarea lor în sistemul principal de repartiție. Excepție făcând doar pensiile speciale pentru personalul militar și de poliție.

Pensiile speciale pentru a fi eliminate acoperă în prezent aproximativ 10.000 de beneficiari, dintr-un total de aproximativ 150.000 de beneficiari de pensii speciale. Subiectul a devenit măprul discordiei politice în ultimul an și jumătate. Partidele politice, de-o parte și de alta a spectrului, sunt, ori de acord, ori împotrivă.

Trei pensionari încasează de la stat aproape 23.000 de euro

Pensiile speciale acordate foștilor magistrați sunt un subiect fierbinte pe agendele partidelor politice românești. În acest context aflăm că în Suceava există, cel puțin trei foști judecători care încasează sume enorme. Este vorba de aproximativ 23.000 de euro lunar.

Cea mai mare pensie este de 32.648 de lei, celelalte două fiind pensii speciale în valoare de 31.512 lei, respectiv, de 30.928 de lei. La un simplu calcul, dacă e să luăm în considerare prima sumă, cea de 32.648, fostul magistrat își poate cumpăra, odată la șase luni, câte două apartamente în loc de garsoniere.

Conform unei statistici recente, în Suceava există un număr important de persoane care încasează pensii mari. Sumele sunt cuprinse între 5.000 – 9.000 de lei. Iar, după cum declară directorul adjunct al companiei de transport din oraș, majoritatea au abonamente la jumătate de preț.

„Este dreptul lor să solicite şi nu avem cum să-i refuzăm.”, a declarat Darie Romaniuc, directorul adjunct la TPL Suceava, conform publicației Adevărul.

La polul opus, Casa de Pensii din județ spune că sunt aproximativ 185.000 de români care au pensii mici. În acest caz, sumele sunt cuprinse între 1.000 și puțin sub 3.000 de lei.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Zodii care vor atrage toate privirile de Revelion. Vor fi în centrul atenției în noaptea dintre ani
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Statul vrea banii românilor. Cetățenii sunt obligați să plătească. Decizia se aplică în toată țara
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro