Daniela Crudu este una dintre vedetele autohtone care de-a lungul timpului au recurs la operații estetice pentru a intra în tiparele cerute de posturile de televiziune care difuzează emisiuni de divertisment. Mulți fani nici măcar nu o mai recunosc, după numeroasele intervenții prin care a trecut. La începutul carierei, Cruduța era blondă și nu avea silicoane.
Asistenta TV a trecut prin mai multe intervenții chirurgicale de modificare a nasului, bărbiei și gușei. În plus, și-a pus silicoane și își injectează acid hialuronic în buze în fiecare lună. Și-a schimbat și forma sprâncenelor și face tratamente pentru îndepărtarea cearcănelor și a pungilor de sub ochi. A încercat să îi convingă pe esteticieni să îi îndepărteze grăsimea de pe abdomen și coaste, însă aceștia au refuzat-o și i-au recomandat să treacă pe la sala de sport. Daniela Crudu nu crede însă că și-a făcut prea multe operații.
„Nu mi-am făcut aşa multe operaţii, cum se scrie peste tot. Mai contează şi… de exemplu, dacă îţi schimbi forma sprâncenelor, dacă te machiezi în alt fel de cum ai obişnuit oamenii. Înainte mă machiam, îmi făceam ochii aşa ascuţiţi, dar eu nu am ochii ascuţiţi, îi am rotunzi şi am zis să merg pe forma mea. Sprâncenele nu le mai fac aşa arcuite, le fac normal pe rotund mai groase. Domne, că şi-a schimbat complet înfaţişarea. Da, că mi-am operat nasul. Asta, da. Este… să zic aşa se vede. A şi că am pus faţetele. Faţele, nasul şi acidul hialuronic în buze. Şi alte operaţii… la sâni, au toate fetele”, a declarat vedeta la un moment dat.
Mulți fani nu o mai recunosc și o critică pentru alegerile făcute. Ei îi transmit că arăta mai bine la începutul carierei, când era blondă și nu își pusese silicoane. Mai multe imagini cu Daniela Crudu la început de carieră puteți vedea în GALERIA FOTO.