Diana Șoșoacă a fost citată în cursul zilei de astăzi la Parchetul General. Senatoarea este audiată în dosarul în care a depus plângere împotriva jurnaliștilor italieni. Ce declarații a făcut controversatul personaj din politică? Cea din urmă a susținut că se fac presiuni politice de la nivel înalt pentr judecarea dosarelor sale. Șoșoacă va reveni și marți dimineață pentru audieri în acest caz. Care sunt acuzațiile?
Diana Șoșoacă a fost audiată astăzi în ancheta sechestrării jurnaliștilor italieni. Senatoarea și-a angajat avocat și urmează ca mâine să fie din nou prezentă la Parchet. Cea din urmă a susținut că se fac presiuni politice la nivel înalt pentru judecarea dosarelor sale.
Amintim că omul politic are numele în trei dosare penale, iar azi a oferit declarații în calitate de parte vătămată în dosarul sechestrării jurnaliștilor italieni, în urmă cu două luni.
În cele trei dosare există: plângerea jurnaliştilor italieni, plângerea ei pe numele jurnaliştilor şi plângerea senatoarei pe numele unor colegi după ce au împiedicat-o să participe la anumite şedinte în parlament.
Diana Șoșoacă acuză minciunile din presă și precizează că aceasta este, de fapt, prima sa audiere, nemaifiind citată până în acest moment. Cea din urmă a refuzat să ofere detalii din anchetă, dar a subliniat că este vorba despre o anchetă împotriva unui demnitar al statului român, care se a desfășura „conform Codului de Procedură Penală, nu cum doresc jurnaliştii”.
Diana Șoșoacă este membră a baroului, dar nu se reprezintă singură, ci a angajat un avocat. Prima audiere nu a durat mai mult de o jumătate de oră. Șoșoacă a mărturisit că va reveni marți în fața procurorilor, dar și că în spațiul public s-ar fi vehiculat informații false.
„Vreau să precizez că dl. procuror nu m-a mai citat până acum, nu e adevărat că ar fi fost în concediu, ca să evite să mă citeze. Este o anchetă la Parchetul de pe lângă ÎCCJ, e vorba despre infracțiuni împotriva unui demnitar și se va desfășura conform codului de procedură penală,” a precizat Diana Șoșoacă.
Senatoarea a fost pusă sub control judiciar de la finele anului trecut sub acuzația de ultraj, fiind acuzată că a agresat un polițist. Jurnalista Lucia Goracci a depus plângere și susține că ar fi fost sechestrată și agresată de senatoare și de soțul acesteia.