Poeţii din anii 1970 şi 1980 se întreceau în epitete la poeziile dedicate lui Nicolae Ceauşescu, preşedintele comunist care a uimit lumea prin cultul personalităţii creat în jurul său. De la începutul anilor 1970 şi la moartea sa din decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a fost subiectul celui mai puternic cult al personalităţii creat în jurul unui preşedinte de ţară europeană.
Omagiile dedicate conducătorului ţării şi, mai apoi, soţiei sale Elena Ceauşescu, au intrat în sarcina a numeroşi artişti şi oameni de cultură, iar creaţiile lor au devenit material didactic pentru copii, de la cele mai fragede vârste. Printre cei care au închinat poezii către Nicolae Ceaușescu se numără și Corneliu Vadim Tudor.
Ceauşescu a fost prezentat românilor ca liderul de geniu, ale cărui gânduri şi directive erau sursă de inspiraţie pentru realizările ţării. Printre epitetele nelipsite din lucrările pe care scriitorii români, mai mult sau mai puţin talentaţi, le-au dedicat de-a lungul a două decenii lui Nicolae Ceauşescu se numărau:
Iată câteva dintre versurile menite să îi convingă pe români de calităţile supranaturale ale liderului comunist.
„Sunt zilele ce-n inimă aşteaptă
Şi care mărturii de timp rămân,
Căci ne conduce-o forţă înţeleaptă,
Partidul nostru Comunist Român.
Şi-n fruntea lui cea limpede veghează
Un înţelept şi ne-nfricat bărbat,
Inimă tânără şi minte trează,
În care ţara-ntreagă s-a-ntrupat.
E Omul – Ceauşescu Nicolae –
Iubit ca steagul nostru tricolor,
Ca steagul roşu, limpede văpaie,
În zborul liber către viitor”. (Alexandru Andriţoiu)
„Azi, facla omeniei în comunistă zare
o-nalţi să lumineze un falnic viitor.
Cu inimi încălzite de-al libertăţii soare
te vom urma oriunde, iubit conducător,
Stegar al înfrăţirii!
Măreţele idei vestesc un ev mai bun
Şi ne aduci în hora străbună a unirii
Şi ne înveţi şi pruncii cu jocul ei străbun
Nu laşi uitat prin vreme un cântec scump să piară,
că-n el mocnesc credinţe şi-aleanuri strămoşeşti!”. (Victor Tulbure)
„Avem un bărbat între noi şi lumină
ne luăm din luminile ochilor săi
e blând că amurgul sfinţind Bucovina
şi aprig că Oltul vuind printre văi
pământul acesta l-a dat, într-o iarnă
aşa cum dă iarbă dintâi, prevestind
schimbarea la faţă a firii şi-a vechei
suflări româneşti cu peceţi de argint.
Şi multe zăpezi l-au albit pe la tâmple
şi-atâtea adânci nedreptăţi l-au durut
tăind pentru noi părţii largi către viaţă
el steagul de foc tot mai sus l-a ţinut
astfel şi-a urmat Ceauşescu destinul
cu-o dragoste vie de oameni în piept
astfel nu mai miră pe nimeni că astăzi
e falnic stejar şi cârmaci înţelept”. (Corneliu Vadim Tudor)