01 feb. 2022 | 09:51

Ce s-a ales de membrii trupei Simplu, după destrămare. Smiley și CRBL încă sunt vedete

Monden
Ce s-a ales de membrii trupei Simplu, după destrămare. Smiley și CRBL încă sunt vedete
Trup Simplu

În urmă cu 20 de ani, membrii trupei Simplu făceau furori oriunde mergeau. Toată lumea știa cine sunt, le cumpărau albumele și casetele de la toate chioșcurile de ziare și magazinele de specialitate, iar concertele lor erau la mare căutare. Însă la un moment dat au decis s-o ia pe căi separate, lăsând mii de fani îndurerați.

Ce fac membrii trupei Simplu, după destrămare

Smiley, CRBL, Piticu’, Omu Negru’, Francezu’, Tazman și Bebico au fost cei care au format trupa Simplu, iar printre cele mai cunsocute și îndrăgite piese ale lor se enumeră „Să zburăm spre cer”, „O secundă” și „Jumătatea ta” , care au ajuns fulgerător în preferințele românilor, iar multe dintre acestea sunt fredonate chiar și în ziua de azi.

Cu toate că se bucurau de un succes fenomenal și aveau multe premii câștigate, băieții au luat decizia de a o lua pe căi separete în 2011, astfel că fiecare a mers pe drumul său.

Smiley

Smiley n-a stat pe gânduri și a rămas în industria muzicală, iar succesul său este răsunător, mai ales că aproape fiecare piesă pe care o lansează ajunge să fie hit. Artistul este și producător la propriul studio, Hahaha Production, unde îi are printre cei mai buni și căutați oameni din industrie.

CRBL

CRBL a cochetat și cu alte domenii, având câteva colaborări în televiziune, făcând parte din proiecte precum “Asia Express” de la Antena 1, ori “Îmi place dansul”, la Kanal D, iar în prezent face parte din formatul „Survivor România 2022” de la Pro TV. Artistul este căsătorit cu Elena de mai mulți ani, una dintre coregrafele de la “Dansez pentru tine”, împreună cu care are o fată.

Omu’ Negru

Se știe că dansul a fost cel care, inițial, i-a adus pe membrii trupei Simplu împreună, iar după aceea a venit muzica, iar Omu’ Negru a decis să rămână în lumea artistică, lucrând pentru MediaPro Music la distribuția digitală, dar și la impresarierea unor artiști cunoscuți precum Dorian Popa sau Alina Eremia.

Francezu’

Francezu’ este singurul care și-a dezvoltat latura artistică, implicându-se în realizarea de tatuaje, mobilă, decorațiuni și haine personalizate, fiind extrem de atras de desen.

Taz

Taz s-a axat mai mult pe breakdance, astfel că și-a înființat o trupă de dans pentru copii, fiind instructor de dans.

Piticu’

Piticu’, care în urmă cu câțiva ani a participat la emisiunea “Dansez pentru tine”, a continuat cu dansul, iar în prezent ține cursuri de street dance atât pentru copii , cât și pentru adulți.

Parteneri
Ce au putut să scrie kosovarii după ce UEFA a dat decizia în cazul meciului România - Kosovo
Redactia.ro
Preparatul biblic care e la mare căutare în zilele noastre. Această mâncare simplă, dar plină de savoare, a devenit o vedetă culinară
Click.ro
Ce spun ucrainenii despre încheierea războiului. Sondajul care contrazice ce se știa până acum
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Greșeala de la bloc care umflă facturile iarna. Mulți români aruncă aiurea cu banii
EVZ.ro
Cum se prepari kebab de pui cu sos după rețeta lui Chef Janni Alexandridis. Prânzul va fi delicios pentru toată familia
Spynews
Obligație pentru șoferii români. Se depune document la Poliție în maxim 24 de ore. Îți taie banii, dacă nu declari
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Ce va face Trump ca să OPREASCĂ RĂZBOIUL. Planul SECRET care implică și România
Mediaflux
Încă un membru al trupei legendare Bee Gees a murit în mai puțin de o săptămână. Fanii din toată lumea sunt în doliu
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum va fi vremea în perioada 21 noiembrie - 16 decembrie 2024. Se anunță temperaturi scăzute
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro