Vlad Gherman trece printr-o perioadă extrem de grea a vieții sale după ce a pierdut una dintre cele mai importante persoane din viața sa. Anunțul trist a fost făcut pe o rețea socială, cu puțin timp în urmă. Cu această ocazie, actorul din „Adela” a recunoscut că nu se aștepta ca infecția cu Covid-19 să fie atât de agresivă, motiv pentru care, acesta face apel la toți fanii lui să se vaccineze. Pentru moment, Vlad Gherman va sta departe de rețelele sale, acorzându-și timpul necesar pentru a-și reveni din șoc.
În cursul acestei dimineți, îndrăgitul actor din serialul „Adela” a anunțat decesul bunicii sale, una dintre persoanele pentru care acesta simțea cele mai puternice sentimente de iubire. Din păcate, boala a evoluat extrem de rapid, iar plămânii bunicii au fost doborâți de boală, nemaiputând să-și îndeplinească funcția. Chiar dacă femeia nu a realizat suferința prin care trecea, deoarece a avut nevoie urgentă de sedare și intubare, familia a trăit o durere imensă, greu de descris în cuvinte.
„Dacă m-ar fi întrebat cineva ce cred eu despre Covid…aș fi spus că nu e așa o mare scofală. Da, sunt triplu vaccinat și da, cred că există virusul ăsta, dar nu mă așteptăm să fie atât de nemilos. Cu sufletul rupt în bucăți vă spun că bunica mea a fost doborâtă de acest virus.
S-a întâmplat atât de repede și nu a fost foarte dureros pentru ea, dar a fost devastator pentru noi. În mai puțin de o săptămână, plămânii ei au încetat să își mai îndeplinească funcția. Intubată la AȚI, sedată, parcă visând ceva frumos, s-a dus lângă bunicul meu și lângă surorile ei”, și-a început actorul anunțul de pe Instagram.
În urma experienței sale tragice, actorul le transmite oamenilor care îl urmăresc să aibă grijă de ei, așa cum consideră că este cel mai bine. Fără a aborda subiectul vaccinării, deși a dezvăluit că este imunizat cu trei doze, Vlad Gherman îi roagă să se protejeze, căci virusul există și nu este o glumă. În final, tânărul actor a anunțat că va lua o pauză de la rețelele sociale, dar va reveni cu noutăți în viitorul apropiat.
„Sfatul meu: vaccinați, nevaccinați…aveți grijă de voi și de cei dragi vouă, pentru că virusul ăsta e cât se poate de real…
O să iau o scurtă pauză de social media, dar în continuare, promit să vin cu videoclipul noii piese vinerea asta pe canalul meu de Youtube. Vă mulțumesc!”, a scris Vlad Gherman pe pagină să de Instagram.