Mulți o să își schimbe viața radical în viitor. Românii o să recurgă la un alt stil de viață, iar Klaus Iohannis a oferit informații prețioase despre ce o să se întâmple. Astfel, țara noastră ar putea să ia anumite măsuri de urgență pentru a face câteva schimbări.
Măsuri de urgență ar putea să fie luate de România pentru combaterea schimbărilor climatice. Klaus Iohannis a explicat că a fost înființat un grup pentru acest subiect, iar zilele trecute s-a discutat la Cotroceni despre rolul pe care îl are educația în noua viziune.
Președintele a declarat că printre temele prioritare pentru mandatul său se numără protecția mediului, combaterea schimbărilor climatice și educația. Acesta a explicat că toată lumea își dorește să se bucure de un mediu curat, fără să existe deșeuri, accentul fiind pus pe sănătatea tuturor.
„Educația, protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice reprezintă teme prioritare pentru mandatul meu de președinte.
Cu toții ne dorim un mediu curat, fără deșeuri la tot pasul. Cu toții ne dorim să nu ne fie pusă în pericol sănătatea.”, a transmis președintele Klaus Iohannis.
Cu toate acestea, specialistul francez Dominique Lefevre a explicat că nu totul e așa de ușor cum pare, mai ales pentru că ar trebui să fie implementate măsuri urgente de către autorități atunci când vine vorba despre încălzirea globală, potrivit Realitatea.
Astfel, transportul în comun ar trebui să fie modernizat pentru fluidizarea traficului din marile orașe din țară. Pădurile curăță aerul de poluare fără daune sau costuri, așa că acestea ar trebui să fie protejate. În același timp, agricultura intensivă provoacă multe probleme.
Îngrășămintele chimice ar trebui să fie interzise, pădurile protejate de tăieri, iar românii ar trebui să renunțe la mașina personală în favoarea transportului în comun. Specialistul a punctat că toate generațiile ar trebui să fie educate în acest sens printr-o amplă dezbatere în societate.
Multe persoane preferă să se deplaseze cu mașina personală, ferindu-se de transportul în comun. Totuși, în cazul în care acesta ar fi modernizat, românii ar prefera să îl folosească pentru a scăpa de aglomerația din trafic. Marile orașe din România se confruntă cu respectiva problemă.
Ținând cont că ar putea să fie stârnite tensiuni sociale și proteste, specialistul a punctat că este important să se pună accentul pe educația românilor cu privire la schimbări. De asemenea, el a susținut că toți cetățenii ar trebui să accepte și să pună în aplicare măsurile luate de autorități.