O afacere din România a ajuns să fie estimată la jumătate de miliard de euro. Din păcate, un reportaj BBC arată că există și câteva mișcări ilegale în spatele înțelegerilor pe care le fac cei care s-au implicat într-un domeniu care a ajuns să fie plătit mai bine ca traficul de droguri.
Deșeurile britanice sunt transportate în România într-un mod ilegal, ajungând să umple gropile de gunoi din țară, după cum se arată în reportajul BBC. Mai exact, în țara noastră sunt aduse în portul din Constanța chiar și cuptoare cu microunde și frigidere. Ele ajung într-o groapă de lângă București.
Autoritățile au descoperit că afacerea ajunge la aproximativ jumătate de miliard de euro. Acest lucru este confirmat și de un studiu realizat de Frames. Cu toate acestea, proprietarul depozitului de deșeuri susține că nu se ocupă cu gunoiul care vine din Marea Britanie.
Un transport de motoare, componente și dispozitive agricole care nu mai puteau să fie utilizate sau reciclate a fost retrimis în Japonia. Garda de Mediu a făcut această descoperire alături de Garda de Coastă, Protecția Consumatorului Constanța și Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud Agigea.
Se pare că aceste afaceri ilegale care se ocupă cu transporturile de deșeuri au devenit mai profitabile ca traficul de droguri. Au fost descoperite importuri din Japonia, China, Arabia Saudită și Hong Kong. Între timp, cele mai multe importuri vin din Olanda, Italia, Marea Britanie, Belgia și Germania.
„Pentru că droguri consumă mai mulţi sau mai puţini, dar deşeuri produc toţi. Omul poluează, prin esenţa lui produce deşeuri.”, a transmis procurorul Teodor Niţă, la Digi24.
Deșeurile sunt importate pe fondul portițelor legislative. Datele arată că afacerile cu gunoaie au depășit 425 de milioane de euro în 2020, dar ar putea să se atingă 510 de milioane de euro în 2021. Resturile metalice și calculatoarele distruse apar, în acte, ca bunuri second-hand.
Între timp, autoritățile încearcă să țină problemele sub control. Este aproape imposibil să fie împiedicate toate importurile ilegale de deșeuri, ținând cont că nu există suficiente scanere care să monitorizeze marfa din containere.
Garda de Mediu a descoperit 3.700 de done de gunoaie care urmau să ajungă în România. A fost cerut și ajutorul din partea Marii Britanii pentru ca transporturile ilegale cu deșeuri să fie oprite prin sporirea controalelor la vamă.
„Cred că guvernul britanic ar trebui să sporească verificările la graniţe. Facem ce putem pe partea noastră.”, a transmis Andrei-Rudolf Corlan, secretar de stat în ministerul Mediului, pentru BBC.