În aceste zile a avut loc, în condiții de pandemie, un eveniment important în sistemul de educație din România. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia pentru Valori în Educaţie. ONG-ul a premiat cei mai buni directori de instituții de învățământ din anul 2021. La momentul de gală, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj celor prezenți.
UPDATE 16:00: Conform surselor Impact.ro, elevii din România vor avea liber pe data de 29 noiembrie, adică luni. Această decizie a fost luată pentru a mări mini-vacanța de 30 noiembrie – 1 Decembrie, zile libere legale.
Știrea inițială:
Ca în fiecare an, ONG-ul Asociația pentru Valori în Educație a decis să premieze și în 2021 cei mai buni directori de instituții de învățământ. De la proiectele inovatoare, la digitalizare și până la dovada unui bun management, ONG-ul, prin juriul său, caută adevăratele valori în educația românească.
Și în 2021 au fost aleși patru directori de instituții de învățământ care, pe lângă premiile în bani, au primit și șansa de a lucra cu manageri de top din mediul privat românesc și să participe la module de pregătire. Membrii AVE sunt manageri de succes din mediul privat, de la agenții de PR și până la cercetători și profesori universitari.
„Gala Premiilor pentru Directorii Anului este evenimentul pe care îl organizăm pentru al cincilea an pentru a-i aduce în lumina reflectoarelor pe acei directori de școli care au transformat imposibilul în posibil în anul școlar 2020-2021.
Te așteptăm alături de noi peste 400 de lideri din business, specialiști în educație, ONG-uri din întreaga țară și comunități ale școlilor din toate județele. Vino să aplaudăm Directorii Anului 2021!”, scrie AVE pe pagina de Facebook.
Din motive lesne de înțeles, ediția de anul acesta s-a ținut în mediul online, dar ca și număr de participanți la gală, a fost unul consistent. Evenimentul, pe lângă sponsorii deja consacrați, a fost organizat sub patronajul președintelui Klaus Iohannis.
Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2021 s-a desfășurat și anul acesta în format online dar nu puțini au fost cei care au participat și în aceste condiții. La deschiderea galei, Klaus Iohannis a decis că este momentul să mai transmită, încă odată, un mesaj părinților, elevilor și cadrelor didactice, cu privire la vaccinare, la educație, cât și despre revenirea elevilor în bănci.
„Pentru elevi, această perioadă a fost una grea, în care au trăit experienţe diferite, în funcţie de posibilităţile tehnice, de implicarea şi de flexibilitatea cadrelor didactice, de susţinerea şi de resursele părinţilor. Nici pentru cadrele didactice nu a fost o perioadă uşoară. Dascăli cu vocaţie din întreaga ţară au pregătit lecţii şi au derulat orele online cu elevii lor.
Mulţi dintre ei nu s-au limitat la a trimite fişe sau teme electronic, ci şi-au ţinut orele live, pe diverse platforme, au inovat prin forme alternative pentru a menţine vie interacţiunea cu elevii lor. Iar toate aceste eforturi se văd şi merită apreciate.
Revenirea la şcoală, cu prezenţă fizică, a fost şi este esenţială. Dar ea depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi – respectarea normelor sanitare şi vaccinarea sunt vitale!”, a transmis Klaus Iohannis, prin consilierul prezidenția Ligia Deca.
În același discurs, susținut la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2021, Klaus Iohannis a ținut să reamintească despre inițiativa sa în educație, prin proiectul „România Educată”, și care sunt de fapt dezideratele enunțate în acest proiect.
„În Proiectul ‘România Educată’, mi-am asumat dezideratul de a susţine un management educaţional profesionist, bazat pe responsabilitate şi autonomie, capabil să inoveze şi să decidă fără presiuni externe. În acest an şcolar, în care se organizează concursuri pentru ocuparea funcţiei de director în unităţile de învăţământ, îmi doresc să identificăm şi să multiplicăm acele modele de excelenţă în management, precum directorii premiaţi astăzi.
Îmi doresc, totodată, să văd o analiză onestă a modului în care s-a derulat concursul de directori, pentru a potenţa ce s-a făcut bine şi pentru a corecta ce a mers mai puţin bine. Am remarcat implicarea activă a mediului privat în acest concurs, inclusiv prin intermediul Asociaţiei pentru Valori în Educaţie, reunind experţi în domeniul resurselor umane, dispuşi să investească timp şi cunoştinţe pentru a selecta astăzi directorii de mâine”, a transmis Klaus Iohannis, în mesajul prezentat la eveniment de consilierul prezidenţial Ligia Deca.