Cei doi au primit ca dar de nuntă cel puțin 200.0000 de dolari. Nunta a fost caracterizată de toți invitații drept una de vis. Însă aproape jumătate din această sumă a și fost investită în pregătirea evenimentului.
”O nuntă ca în basme”, în care s-au cheltuit, dar s-au și primit mulți bani.
La 67 de ani, Gheorghe Gheorghiu are toate motivele din lume să-și frece mâinile de bucurie, fiindcă nu doar că a convins-o pe cea cu care locuiește de ceva vreme în Statele Unite, la New York, Gabriela Băncescu, să se căsătorească cu el, dar a reușit-o și o ”rețetă perfectă” a nunții, ceea ce nu e la îndemâna tuturor.
Mai ales în aceste vremuri atât de speciale, în care pandemia joacă feste multor țări, de pe diverse continente.
Impact.ro a aflat o serie de detalii care țin întotdeauna capul de afiș al unui asemenea eveniment.
În primul rând, mireasa a fost furată. Nu au făcut-o însă prietenii lui Gigi Gheorghiu veniți special în America, ci câțiva dintre românii care trăiesc de ani buni la New York și care o cunsoc foarte bine pe Gabriela.
Actuală doamnă Gheorghe Gheorghiu are de ani buni deschis la New York cel mai bun restaurant cu specific românesc, iar experiența sa în domeniu a contact foarte mult în alegerea meniului, dar și a spațiului special în care a avut loc nunta.
”Nu am mai văzut așa ceva, deși am participat la destule nunți în viața mea. Totul a fost ca în vis.
Sala, imensă, cu trei sau patru încăperi pentru socializare, ornamentele florale, atmosfera, biserica. Despre meniu, ce să mai vorbesc.
Au fost surprize gastronomice după surprize gastronomice. Iar servirea a fost ieșită din comun.
Nici nu știu să vă explic cum s-a făcut servirea mesenilor. Parcă era o bandă tehnologizată”, a declarat pentru impact.ro unul dintre participanți sub pretextul anonimatului.
Persoana în cauză mai spune că mai ales carnea de vițel servită a fost una aparte, adusă cu siguranță printr-o comandă specială, fiindcă nu găsești pe toate drumurile așa ceva.
”Nu a fost doar carne de vacă sau de vițel, fiindcă asta e preferata americanilor, ci și carne de pui, dar și de porc.
În plus, prăjiturile și băuturile au fost din belșug. La un moment dat, am simțit nevoia să iau o gură de șliboviță.
Nu am avut loc pe masa unde să pun un pahar curat, vă rog să mă credeți și am renunțat! Am rămas la varianta whisky”, a adăugat ea.
Darul pentru miri a fost, în medie, de circa 1.000 de dolari de familie. Cum la nuntă au ajuns cel puțin 400 de persoane, deși unii vorbesc chiar de 500 de invitați, un calcul mediu ne arată un câștig de circa 200.000 de dolari americani.
”Nu pot să vă spun cât au câștigat după nuntă. Însă, cred că doar închirierea sălii i-a costat 20.000 de dolari.
Apoi, mâncarea și băutura, care au fost din belșug, s-au ridicat și astea la peste 20.000 de dolari. Nu mai vorbesc de ornamentele florale sau mai știu eu ce comenzi speciale au mai fost.
A fost o nuntă aparte, fiindcă mirii au ținut morțiș ca lumea să se simtă foarte bine, nu bine. Sigur, pentru mulți de acolo a contact atmosfera, faptul că s-au simțit ca-n paradis și e posibil să fii băgat mâna mai adânc în buzunare.
Ce știu e că la finele nunții toată lumea avea un singur cuvânt pe buze, minunat. Iar nașul mi-a spus, mai în glumă, mai în serios, că după nunta asta se întoarce mult mai ușor acasă!
Fiecare va înțelege ce dorește din afirmația hâtrului de Bebe Mihu!”, a adăugat sursa impact.ro.