Raed Arafat, șeful DSU a vorbit despre un subiect de interes pentru români, și anume, sărbătorile de iarnă. Cum vor petrece românii Crăciunul și Revelionul 2021.
Una dintre întrebările care macină pe români în prezent este dacă vor fi sau nu restricții drastice în timpul sărbătorilor de iarnă. Raed Arafat a spus că încă este mult prea devreme pentru ca autoritățile să dea un verdict clar în ce privește situația de Crăciun și de Revelion, dar a dat asigurări că pe la mijlocul lunii decembrie se va analiza situația epidemilogică din țara noastră și se vor lua cele mai bune măsuri.
„Depinde cum evoluăm. Dacă continuă să scadă, dacă rămânem stabili, vor fi minime măsuri sanitare de sănătate publică care vor trebui să fie implementate.
Nu pot să vă spun despre activităţi la acest moment, ce activităţi pot să fie restricţionate sau nu, dar clar totul depinde de modul în care evoluează. Încă este prea devreme. Cred că va trebui să fie analizat cel puţin undeva prin 10-15 decembrie să vedem care este situaţia.
Speranţa noastră este ca oamenii să poată să îşi petreacă în condiţii de respectare a unor măsuri de sănătate publică, să petreacă cât mai aproape de normal, dar acest lucru nu poate fi confirmat la acest moment”, a transmis şeful DSU, Raed Arafat.
De asemenea, Raed Arafat a vorbit și despre măsura drastică care a fost implementată în Austria pe fondul creșterii numărului cazurilor de infectări. Acolo, statul a impus carantina națională, atât pentru persoanele vaccinate împotriva coronavirusului, cât și pentru cele neimunizate.
„Austria şi alte ţări discută de obligativitatea vaccinării, sunt şi unele măsuri mai dure acolo unde acum este o creştere a valului şi a cazurilor noi. Noi am văzut că a ajuns să scadă numărul cazurilor şi sigur că şi datorită măsurilor şi poate că şi populaţia a devenit mai atentă.
Totuşi trebuie să recunoaştem că s-au mai vaccinat, chiar dacă nu este numărul pe care noi ni l-am dorit. Totuşi s-au vaccinat peste un milion de oameni în perioada care a trecut. În acest moment nu este pusă pe masă o discuţie fie referitoare la vaccinarea anti-covid obligatorie, fie la un lockdown pentru nevaccinaţi”, a spus şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.