Cum poți face cumpărături la Dedeman dacă ești nevaccinat. Frații Pavăl au găsit o soluție pentru persoanele care nu au certificat verde. Acestea pot comanda produse online și pot merge să le ridice în magazinul ales pentru a le ridica. Dedeman a ales ca angajații să ofere consultanță în parcarea unităților comerciale, acolo unde pot fi preluate comenzile, în intervalul programului de lucru.
Cum poți face cumpărături la Dedeman dacă ești nevaccinat. Potrivit hotărârii de guvern din data de 25 octombrie, persoanele care nu sunt vaccinate nu mai pot intra în marile centre comerciale.
Accesul în magazine pentru cei vaccinați se face doar în baza verificării certificatului verde. Pentru a veni în ajutorul persoanelor care nu s-au vaccinat anti-COVID, Dededam a găsit o soluție. Clienții nevaccinați pot prelua comanda din parcarea magazinului și vor fi ajutați de angajații companiei, conform retail.ro.
Și retailerul electro-IT Altex a anunțat că servește persoanele fără certificat verde în fața magazinelor, în cazul în care au de returnat un produs sau au o problemă care necesită service.
Încă de la momentul înființării, în 1992 , și până astăzi, Dedeman a devenit un etalon de business cu totul românesc. Cei doi frați Pavăl în decursul acestor 29 de ani au investit masiv în calitatea produselor oferite spre vânzare prin afacerea lor de bricolaj. Astăzi, Dedeman are peste 55 de magazine în România. Cea mai recentă investiție a fost de aproximativ 12 milioane de euro, într-un nou centru situat în zona Sfântu Gheorghe.
Dedeman a mai spus că intenționează să deschidă un alt magazin anul acesta, în orașul Ploiești, în sud. În aprilie anul trecut, Dedeman a anunțat că intenționează să instaleze centrale fotovoltaice pe acoperișurile a 28 de magazine. Conform antreprenorilor, invesția este de 4 milioane de euro în acest proiect.
În afară de afacerea de succes cu produsele de bricolaj, frații Pavăl au trecut la un alt nivel. Au ajuns să investească masiv în alte domenii, precum investițiile de capital. Sau chiar cumpărând o flotă maritimă de transport marfă pe Dunăre, de altfel singura și cea mai mare.
„Ne dorim ca brandul Dedeman să devină cunoscut şi în afara României. De fapt, extinderea geografică peste hotare reprezintă în acest moment pentru noi o preocupare zilnică, iar primul pas în această direcţie nu este departe.
Este o mutare foarte importantă şi cu siguranţă câştigătoare atât timp cât analizăm cu grijă oportunităţile şi luăm decizii în consecinţă. Atât Balcanii cât şi Europa Centrală şi de Est sunt în analiza noastră“, a declarat pentru suplimentul ZF, Dragoş Pavăl, co-fondator al Dedeman.