Meghan Markle a fost în tribună la finala US Open, câștigată de Bianca Andreescu în fața Serenei Williams. Ținuta purtată de ducesa de Sussex la New York a fost apreciată de admiratorii Casei Regale a Marii Britanii și valoarea i s-a dublat pe internet. Fanii s-au grăbit să o imite pe soția prințului Harry și au comandat imediat vestimentația.
Se poate spune că Meghan Markle dă tonul în modă după finala US Open. Ducesa de Sussex a purtat o costumație de blugi care costă numai 132 de lire sterline, adică aproximativ 700 de lei. Imediat după meciul de la New York, fanii au cumpărat ținuta de pe internet, iar după ce stocul a fost epuizat, a fost scoasă la vânzare pe eBay cu 280 de lire sterline (aproximativ 1.500 de lei).
Meghan Markle întoarce privirile la toate evenimentele la care participă. La finala US Open, a stat în tribună alături de Venus Williams, sora Serenei, care a jucat împotriva Biancăi Andreescu. Este cunoscut deja faptul că ducesa de Sussex este bună prietenă cu Serena și că nu ratează nicio ocazie să o susțină din tribună la meciurile din circuitul WTA. A mai făcut-o și la Wimbledon 2019, când sportiva din SUA a fost învinsă în finală de Simona Halep. Camerele video au surprins-o de mai multe ori în timp ce își exprima nemulțumirea că sportiva ei favorită nu face față adversarelor.
În finala US Open 2019, Bianca Andreescu s-a impus în fața Serenei Williams cu 6-3, 7-5 și a câștigat trofeul chiar la debutul la turneul de la New York.
Meghan Markle este o fostă actriță și umanitaristă americană, care a devenit membră a familiei regale britanice si Ducesă de Sussex ca urmare a căsătoriei cu prințul Harry în mai 2018. În data de 6 mai 2019, Meghan Markle și Prințul Harry au devenit părinții unui băiat.