Monica Gabor s-a remarcat, de-a lungul timpului, datorită frumuseții sale. Fosta divă de la Izvorani a fost înzestrată cu trăsături care i-au făcut pe mulți să își dorească să o cucerească. Totuși, abia acum s-a aflat cât poartă la picior vedeta care a defilat pe podium în cariera sa de model.
Monica Gabor a cucerit inimile multor bărbați care și-au dorit să o aibă la braț. Vedeta cu picioare lungi, păr des, ochi superbi, buze conturate și un trup de invidiat a atras privirile oriunde a mers, fie că vorbim de România, America, sau de vacanțele exclusiviste pe care le preferă.
Fosta divă de la Izvorani este considerată, de mult timp, una dintre cele mai frumoase românce. Trăsăturile armonioase, dar și corpul suplu, au ajutat-o să urce pe culmile succesului în cariera ei de model. Aceasta era extrem de căutată când defila pe podiumurile de modă din România.
Monica Gabor a luat decizia de a începe o nouă viață și a se muta în America. Aceasta nu a renunțat la piesele vestimentare rafinate, dar nici la numeroasele perechi de pantofi pe care fanii le pot admira pe rețelele de socializare ori de câte ori aceasta postează vreo fotografie.
Aceasta reușește să își surprindă admiratorii de fiecare dată, mai ales pentru că rar apare încălțată cu aceeași pereche de încălțăminte. Ea are aproape 1,8 metri înălțime, așa că poartă numărul 41 la pantofi, potrivit Click!. Totuși, acest lucru nu o împiedică să găsească numeroase perechi de încălțăminte!
Ba chiar, Monica Gabor a întrecut-o chiar și pe Roxana Ciuhulescu. Vedeta care are o înălțime de 1,90 este o împătimită a pantofilor, însă poartă mărimea 40. Cele două nu lasă acest inconvenient să le țină departe de marea lor pasiune, așa că reușesc să găsească, de fiecare dată, încălțămintea potrivită.
De asemenea, printre divele care au măsuri mari la picior se numără și Mădălina Ghenea. Superba româncă este nevoită să își facă de multe ori încălțăminte la comandă, mai ales pentru că găsește destul de greu pantofi care îi satisfac toate dorințele și îi vin bine, în același timp.
Cunoscuta actriță poartă 41-42 la picior, însă acest lucru nu a făcut-o să renunțe la pantofii cu toc! Mădălina Ghenea are grijă ca fiecare ținută pe care o afișează să fie fără de cusur, așa că încălțămintea joacă un rol important atunci când vine vorba despre imaginea ei.