Kanal D a continuat tradiția serialelor turcești și a venit în această toamnă cu o producție devenită fenomen media în Turcia, ”Lacrimi la Marea Neagră”. Cum arată locul în care se filmează?
”Lacrimi la Marea Neagră”/ original: ”Sen Anlat Karadeniz” prezintă povestea unei femei abuzate, care reușește să scape de soț și este dusă în casa ”salvatorului”. Osman Sinav, producătorul fenomenului de la Kanal D, supranumit tatăl serialelor turcești, spune că una din trei femei este bătută, iar cei din jur ignoră situația, astfel că, prin serialul său, dorește să tragă un semnal de alarmă.
„Am vrut să atragem atenția acestui fenomen”, spune Osman Sinav. Printre detaliile pe care le-a oferit producătorul serialului TV, s-a aflat și faptul că se filmează aproape de deadline, în Turcia fiind la sezonul al treilea, iar în România la primul.
Cât despre locul de filmare, incredibil a fost că locuința personajelor principale a fost amenajată în două luni. Ea se situează în Trabzon, nord-estul Turciei, într-o livadă de aluni. Conform paginademedia.ro, nu este vorba despre un decor de studio, ci o casă veche, reamenajată. Spre exemplu, una dintre camere era un grajd.
”Lacrimi la Marea Neagră” a adunat mai mulți ochi în fața televizoarelor la al doilea episod decât la debut. Episodul doi a înregistrat creșteri de audiență, pe toate targeturile. Cu toate acestea, nici al doila episod nu a reușit să ridice producția în clasament pe segmentul tânăr.
Kanal D a scos o medie de 914.000 de urmăritori pe minu, comparativ cu 875.000 înregistrate de primul episod. Lider detașat a fost Pro TV, cu o medie de 1,5 milioane de telespectatori. România TV a avut cifre mai bune față de Antena 1, în toată țara și la orașe.