Probleme cu banii la TVR. Angajații televiziunii române au primit același mesaj, care lasă de înțeles că televiziunea are probleme financiare.
Peste 2.000 de angajați ai Televiziunii Române au primit un mesaj intern conform căruia salariile nu vor putea fi plătite la timp în această lună. Totul se întâmplă pentru că SRTv nu mai are ordinator principal de credite, după expirarea mandatului directorului general.
„Având în vedere adresa transmisă Societăţii Române de Televiziune de către Parlamentul României prin care se solicită ca până la data de 12 noiembrie să înainteze Birourilor Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului României propuneri nominale pentru două locuri de membru titular şi două locuri de membru supleant în Consiliul de Administraţie al SRTv, Comitetul Director al SRTv a agreat declanşarea scrutinului pentru alegerile interne.
SRTv a transmis soluţia identificată Birourilor Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului României şi Secretarului General al Camerei Deputaţilor şi a informat Comisiile de Cultură.
Parlamentul României a mai fost informat că în actuala situaţie, lipsa Directorului General, care are calitatea de ordonator principal de credite, face imposibilă desfăşurarea activităţii de angajare de cheltuieli şi efectuare de plăţi conform Legii 500/2002 privind finanţele publice”, se arată în mesajul primit de angajații TVR, citat de știripesurse.ro.
PSD a atacat joi, 28 octombrie 2021, la CCR legea privind aprobarea OUG 89/2021, care se referă la reglementarea și asigurarea continuității conducerii interimare a celor două servicii publice de radio și de televiziune privind mandatele stabilite prin hotărârea Birourile permanente ale Senatului și Camerei Deputaților.
Vineri, 29 octombrie 2021 au expirate mandatele lui Liviu Popescu și al Ramonei Săseanu, fără o soluție de prelungire sau înlocuire a directorului general interimar la SRR și SRTv.
TVR ar putea avea un nou președinte director general abia în 16 noiembrie, asta în condițiile în care ziua de salariu la TVR este data de 15 a fiecărei luni.