Blocajele, creșterea alarmantă a cazurilor pozitive de COVID și dezbinarea vaccinurilor descriu începutul celei de-a doua ierni pandemice din Europa, aducând haos în țările est-europene și incertitudine în cele regiunile de vest.
În ciuda disponibilității pe scară largă a vaccinurilor în această iarnă, comparativ cu cea de anul trecut, Europa este continentul care raportează o creștere a numărului de noi cazuri de Covid-19 la nivel global.
De asemenea, ne aflăm în a treia săptămână consecutivă în care regiunea înregistrează o creștere alarmantă a cazurilor de infectări cu virusul Sars-Cov-2, anunță oficialii de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Situația se anunță a fi cumplită în Europa de Est și Rusia, luptându-se cu decesele tot mai mari și tot mai mulți oameni fiind spectici cu privire la primirea vaccinului, care a înregistrat o scădere a ratelor de acoperire cu până la 24%, potrivit datelor Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC).
Începând de luni, 25 octombrie, România a reintrodus carantina de noapte și a limitat circulația cetățenilor în majoritatea locațiilor, aceștia putând intra doar cu dovada certificatului verde.
Acest lucru vine la câteva zile după ce țara noastră a înregistrat 19,25 de decese la un milion de oameni, una dintre cele mai ridicate rate de deces de Covid-19 pe cap de locuitor din lume.
„Necazurile României nu se datorează lipsei de vaccinuri. Țările UE au acces la toate vaccinurile aprobate de UE, dar, la fel ca multe țări din Marea Baltică până în Balcani, administrarea lor în România a fost îngreunată de ezitare la vaccinare, de mesaje guvernamentale slabe și de suspiciune la adresa autorităților”, a declarat Tara John pentru CNN.
Comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară a declarat recent că vaccinarea populației împotriva coronavirusului ar fi singurul instrument de prevenire a spitalizărilor și deceselor cauzate de coronavirus.
Stella Kyriakides a specificat faptul că administrarea serului de imunizare anti-COVID ar fi singura modalitate de a învinge această pandemie. În prim-plan sunt acum persoanele care suferă de COVID-19 și au nevoie de tratamente sigure, care să le asigure o recuperare rapidă.
„Vaccinarea este singurul instrument de prevenire a spitalizărilor şi a deceselor cauzate de COVID-19 şi, ca atare, este singura modalitate de a învinge această pandemie. Cu toate acestea, între timp, pacienţii care suferă de COVID-19 au nevoie de tratamente sigure şi eficace pentru a combate infecţia, pentru a-şi îmbunătăţi perspectivele de recuperare rapidă, pentru a reduce spitalizările şi, cel mai important, pentru a preveni pierderea de vieţi omeneşti.”, a declarat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară, arată Antena 3.