Surprize de proporții la Asia Express, unde o echipă a fost eliminată. Perechea a părăsit competiția după un scandal imens.
Nervii sunt întinși la maximum în competiția Asia Express, așa cum era de așteptat. Concurenții sunt puși în situații dificile, însă nu mulți le pot face față.
Asia Express continuă, dar nu și pentru Zarug și Lorelai, care au avut mari dificultăți în timpul probelor și nici măcar nu au ajuns până la destinația impusă de prezentatoarea Tv.
Irina Fodor a fost nevoită să le dea vestea tristă. Cei doi au spus c nu au privit Asia Express ca pe o competiție, ci mai degrabă ca pe o etapă din viața lor.
După voturile concurenților, au fost nominalizați Patrizia și Francesco, Lidia și Estera Buble și Zarug și Lorelai. Cei din urmă au fost eliminați.
Mai mult, cele trei echipe au trcut prin multe tensiuni. După ultima probă, Zarug și Lorelai au renunțat la probă și au cerut plic.
Irina Fodor a declarat că cei doi refuză să facă probele și nu se grăbesc să ajungă la destinație.
”A fost exact ce promitea, ideea nu e că eu nu pot duce experiența aceasta Asia Express, ideea este că una este să o duci și alta este să faci performanță din ea.
N-am să mai trăiesc niciodată așa ceva. N-aș da nimic înapoi. Mulțumesc, Asia Express! Nu regret nicio secundă faptul că am decis într-un final în ciuda tuturor fricilor mele să vin aici și să le explorez și să la înving”, a declarat Zarug în cadrul emisiunii Asia Express.
Irina Fodor a anunțat că cei care se clasează pe ultimul loc sunt Zarug și Lorelai. Ei pleacă acasă, pentru că ediția a deținut diamantul roșu.
”Zarug: Ne leagă contractul.
Lorelai Bratu: Noi nu avem o relație strânsă de prietenie, asta ne-a ajutat, adică ne știam din oraș…nu știam că e nebun.
Zarug: Ne știam oarecum, Lorelai mi-a fost și clientă. Mi-a plăcut că e dezinvoltă, asumată și că e una dintre puținele persoane care poate să stea lângă mine fără să intre în pământ. (…)
Zarug: Eu sunt o persoană discretă și reținută, ceea ce pare greu de crezut. Eu am întrebat la semnarea contractului dacă se dorește această variantă a mea discretă, dar mi s-a zis nu”, au spus cei doi la Neatza cu Răzvan și Dani.