Un eveniment tragic a avut loc, luni seară, în sectorul 1 al Capitalei, acolo unde un copil de doar nouă ani a căzut cu piciorul într-o groapă săpată de RADET după spargerea unei conducte de apă caldă. Ulterior, victima a fost transportată în stare gravă la spital.
Un accident extrem de grav a avut loc în sectorul 1, într-o zonă de blocuri în care exista de trei săptămâni o groapă săpată de RADET pentru o conductă de apă caldă. Între timp, în acea zonă s-a format un fel de mlaștină din care curgea apă fierbinte cu o temperatură de 95 de grade.
În ciuda faptului că au existat nenumărate solicitări pentru izolarea zonei periculoase, niciun reprezentant al societății nu a luat măsuri.
Potrivit tatălui copilului ars, imediat după tragedie, mai mulți angajați RADET s-au mobilizat și au izolat zona cu garduri din plastic și plasă.
La câteva ore după accidentul nefericit, Claudiu Crețu a declarat pentru Antena3 că o cauză a acestei situații este lipsa de finanțare. Mai mult, acesta a confirmat faptul că există pericole mult mai mari decât cele întâmplate, în cazul în care nu vor fi luate măsuri.
”Nu aș vrea să fiu în pielea unui părinte care pățește așa ceva. Este o situație regretabilă, din păcate. Mi-am exprimat regretul, îmi pare rău, facem tot ce putem ca să ținem acest sistem în funcțiune și atragem atenția cu privire la situația gravă în care este acest sistem de foarte mulți ani.
Se pot întâmpla, din păcate, tragedii mult mai mari și mult mai grave! Și aici vorbim de lipsa de finanțare a acestui sistem. Din păcate, se poate întâmpla orice fel de nenorocire în București, oricând. Sunt două mii de tone de apă fierbinte care curg în fiecare oră. Pot fi locuri în care să se creeze caverne în care să cadă mașini. Pot cădea tramvaie!”, a declarat Claudiu Crețu, director Termoenergetica, potrivit Antena3.
Imediat după accident, părinții copilașului ars au sunat la 112 pentru a solicita ajutorul medicilor. Pentru că micuțul a suferit arsuri de gradul trei la unul dintre picioare, acesta avea nevoie evidentă de îngrijiri specializate. Din păcate, nicio Ambulanță nu a fost disponibilă, dispecerul rugând părinții să-și transporte singuri copilul la spital, deoarece există foarte multe solicitări.
Întrebat dacă va lua măsuri împotriva RADET după cele întâmplate, Mihai Eremia și-a expus dorința de a face dreptate pentru cele întâmplate fiului său, în vederea evitării unor evenimente similare în viitor. Tătăl supărat a explicat că aceste societăți trebuie să ia măsuri atunci când li se solicită ajutorul, fără a mai amâna intervențiile esențiale. Vă reamintim că băiețelul de 9 ani a fost internat cu arsuri de gradul trei la spitalul “Grigore Alexandrescu” din Capitală.