01 oct. 2021 | 14:18

Prefectul Constanței, Silviu Coşa: „Forţele de intervenţie au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa în şapte minute de la alertare”

News
Prefectul Constanței, Silviu Coşa:
Prefectul Constanței, Silviu Coşa: "Forţele de intervenţie au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa în şapte minute de la alertare"

Un puternic incendiu a avut loc astăzi la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Forțele de intervenție au ajuns cât de repede au putut. Cu toate acestea, 9 pacienți și-au pierdut viața.

Cât de repede au ajuns forțele de intervenție la incendiu

Prefectul Constanței, Silviu Coșa, a declarat că forțele de intervenție au ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase în șapte minute de la alertare. De asemenea, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență a precizat că la această unitate medicală au fost depistate nereguli de ordin organizatoric și tehnic, în cadrul unor controale derulate în februarie.

„În şapte minute de la alertare, forţele de intervenţie au sosit. A fost activat planul roşu, planul alb pentru spitale, care urmau să preia victimele. A existat o intervenţie concretizată cu peste 50 de autovehicule ale forţelor de intervenţie, peste 125 de subofiţeri şi ofiţeri. Au intervenit atât forţe din cadrul ISU Dobrogea, cât şi din judeţe limitrofe – Galaţi, Călăraşi, Ialomiţa. (…) Ceilalţi pacienţi au fost deja distribuiţi către Spitalul Militar, Spitalul Judeţean şi Spitalul Pneumo. Alte spitale – CFR, Medgidia, Mangalia – sunt pregătite să intervină”, a spus prefectul.

În urma unui control, au fost găsite nereguli la spital

Totodată, inspectorul șef al ISU Dobrogea, Mihail Cristian Amarandei, a precizat, răspunzând unor întrebări din partea presei, că în luna februarie a fost efectuat un control la toate unitățile medicale, mai ales la cele care asigurau suport COVID-19.

În urma acestui control, au fost depistate nereguli, inclusiv la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. Acesta a admis că de la acel moment nu au mai fost efectuate verificări, iar că termenul stabilit pentru remedierea problemelor era sfârșitul acestui an, problemele fiind descoperite în luna februarie.

„Au fost şi aici identificate anumite nereguli, au fost şi aspecte tehnice şi aspecte organizatorice”, a afirmat şeful ISU, care nu a dat însă mai multe detalii.

De asemenea, Stela Halichidis, managerul Spitalului de Boli Infecțioase, a declarat că unitatea medicală avea toate avizele legale. Potrivit ei, toate defecțiunile găsite în luna februarie de către ISU au fost remediate.

„Toate defecţiunile au fost remediate, totul funcţiona conform legii. Existau avizele legale, necesare, totul a funcţionat, dar s-a întâmplat necaz. O să vedem de la ce. (…) Toate actele sunt în regulă, toate defecţiunile care au fost constatate s-au remediat. Nu era nimic în neregulă. (…) Reţeaua a fost verificată, nu era supradimensionată. Nu a existat nimic în plus în afară de aparatura medicală, care are contract de mentenanţă”, a spus managerul spitalului.

Sursă foto: INQUAM

Parteneri
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Redactia.ro
Mihai Trăistariu, dezvăluiri șocante despre starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiță: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat”. Ce nu știa publicul
Click.ro
Șoșoacă a transmis live din cabina de vot și a făcut circ în secție: „Blestemați să fiți tot sistemul”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Scăpați de cel mai mare coșmar. Soluția fantastică pentru curățarea pereților
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
A MURIT în SECȚIA DE VOTARE! ȘOC total la ALEGERI
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro