Vaccinarea cu cea de-a treia doză de vaccin a început de ieri în București, astfel că autoritățile, dar și medicii, le recomandă mai ales persoanelor din categoriile vulnerabile să și-o facă. Pentru a transmite un mesaj clar tuturor celor interesați, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a explicat avantajele, dar și posibilele efecte adverse pe care această doză „booster” le poate avea.
Pentru cei care doresc să-și îmbunătățească și să-și împrospăteze imunitatea câștigată în urma celor două doze de vaccin, specialiștii transmit că această doză trei se poate face acelor persoane pentru care au trecut deja șase luni de la doza de rapel, iar programarea se poate face fie pe platforma electronică, fie firect la un centru de vaccinare din apropiere.
Medicul Valeriu Gheorghiță a explicat că, potrivit datelor din Israel, țara în care au fost efectuate deja trei milioane de doze, adică, aproximativ 50% din populație, efectele adverse întâlnite nu au fost diferite față de cele de la primele doze. Astfel, pe baza acestor informații, a fost autorizată doza trei de rapel, după ce mai multe persoane deja vaccinate cu schema compeltă începuseră se se reinfecteze.
„Cele mai multe date de siguranță provin din Israel, unde sunt peste 3 milioane de doze deja administrate.
Practic, în Israel populația eligibilă a fost vaccinată cu a treia doză, cu doza de rapel, în proporție de peste 50%.Ori, de acolo provin majoritatea datelor de siguranță, sunt cele care au fost, de fapt, transmise către FDA, către Agenția Americană pentru Alimente și Medicamente, în baza cărora a fost autorizată această doză de rapel.
Nu avem o frecvență și o intensitate mai mare a reacțiilor adverse la doza de rapel, aceasta doză 3, comparativ cu primele două administrări.
Ba mai mult decât atât, frecvența reacțiilor adverse a fost chiar mai rar raportată în studiul din Israel ceea ce arată, foarte probabil, o sub-raportare. Concluzia autorilor este cât se poate de clară şi anume că profilul de siguranță este la fel cu celelalte doze. Practic nu a crescut frecventa de reacții adverse comune şi de asemenea reacțiile adverse serioase”, a spus Valeriu Gheorghiţă la Antena 3.