Un eveniment teribil a avut loc în această dimineață la Lerești, în Argeș, acolo unde un tânăr de 23 de ani a provocat un accident în care au fost implicate două autoturisme. La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale, dar și o autospecială de stingere cu mai mulți pompieri.
Accidentul a avut loc în Lerești, iar de vină ar fi tânărul de 23 de ani, care nu a acordat prioritate unei șoferițe de 44 de ani, intrând cu autoturismul în mașina pe care aceasta o conducea, iar mai apot răsturnându-se. În urma impactului, cele două pasagere de 18 ani din mașina șoferului vinovat, cât și acesta au ajuns la spital cu traumatisme ușoare, în timp ce, șoferița de 44 de ani a primit îngrijiri la fața locului, iar ulterior, aceasta a fost transportată și ea la spital.
Imediat după accident, un echipaj SMURD, două ambulanţe și o autospecială de stingere au sosit la fața locului pentru a oferi ajutor specializat. Polițiști fa cercetări pentru a afla cauza exactă a producerii accidentului, iar între timp a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală, potrivit Antena3.
Un accident cutremurător s-a petrecut ieri, în Ialomița, acolo unde două autoutilitare și un autoturism s-au ciocnit, impact violent în urma căruia patru persoane au murit, în timp ce două au fost grav rănite.
„În această dimineață, în jurul orei 07:00, pe DN 2, între localitățile Movilița și Sinești s-a produs un accident de circulație ca urmare a coliziunii dintre 2 autoutilitare și un autoturism. În urma impactului au rezultat 6 victime, dintre care 4 persoane decedate. Pentru preluarea răniților la fața locului a venit un elicopter SMURD. Se desfășoară cercetarea la fața locului. Traficul este blocat.”, a transmis la scurt timp IPJ Ialomița.
De asemenea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița a transmis un comunicat prin intermediul căruia a oferit informații cu privire la evenimentele care au urmat după accident, cât și despre echipele de salvare care au intervenit la fața locului pentru descarcerare și transport victime.
„În jurul orei 06.45, pompierii militari ialomițeni au fost solicitaţi, prin apel 112, să intervină la un accident rutier produs în urmă coliziunii dintre o utilitară şi două autoturisme, pe DN2, între localitățile Movilița și Sinești în care au fost implicate 6 persoane.
La fața locului s-au deplasat salvatorii din cadrul detașamentului Urziceni cu 1 autospecială de primă intervenție și comandă, 1 autospecială de descarcerare, 1 autsopecială de stingere și 1 echipaj SMURD.
Totodată, au mai intervenit și 5 ambulanțe SAJ–Ialomița, 1 ambulanță tip C cu medic aparțînând serviciului de ambulanță B-IF și 1 elicopter”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa.