Momente dramatice în Gorj, acolo unde un profesor de Limba și Literatura Română a decis să-și pună capăt zilelor chiar în prima zi de școală. Potrivit apropiaților, bărbatul demisionase recent din funcția de director și se confrunta cu niște probleme de sănătate.
Cea care a făcut descoperirea macabră a fost chiar soția sa, care și-a găsit bărbatul spânurat într-o anexă a casei în care locuiau. Emil Diaconu, în vârstă de 60 de ani, era profesor la Colegiul Tehnologic Bustuchin, unde fusese numit director adjunct. Acesta a demisionat după trei zile, în luna seprembrie, motivând că această alegere se datorează problemelor de sănătate existente.
Potrivit apropiaților, Inspectoratul școlar numise în locul lui o învățătoare, însă părinții și restul profesorilor au fost nemulțumiți de această schimbare, nedorind ca liceul să fie condus de un învățător, potrivit Antena3.
Astăzi este prima zi de școală, astfel că peste trei milioane de elevi revin în bănci, urmând să înceapă cursurile cu prezență fizică. Pentru a evita transmiterea comunitară a noului coronavirus,
Ministerul Educației împreună cu cel al Sănătății au stabilit mai multe reguli pe care elevii și profesorii trebuie să le respecte cu strictețe. De asemenea, peste 2.400 de elevi din 12 localități nu vor putea începe școala cu prezență fizică din cauza incidenței crescute.
Printre primele reguli pe care fiecare persoană care intră în incinta școlii este purtarea măștii de protecție, aceasta devenind obligatorie pe o rază de 50 de metri în jurul unităților de învățământ.
Sorin Cîmpeanu a asigurat că Ministerul Educației dispune de un stoc de 30 de milioane de măști de protecție, astfel că pentru respectarea acestei măsuri de protecție sunt responsabili directorii unităților de învățământ, cât și persoanele desemnate pentru asigurarea protecției sanitare.
„Din centralizarea pe care am făcut-o la nivelul Ministerului Educaţiei, la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene, în total există un stoc de peste 30 de milioane de măşti. Este un stoc mai mult decât suficient pentru a fi pus la dispoziţia acelor elevi şi cadre didactice care vor avea nevoie, din diverse motive, de măşti pe care să le obţină din şcoală”, a dezvăluit Sorin Cîmpeanu.
Acesta a fost categoric cu privire la responsabilitatea pe care o au persoanele desemnate cu monitorizarea respectării acestor restricții, dar și cu sancțiunile care ar putea fi aplicate pentru nerespectarea lor.
„Responsabilitatea poate fi partajată cu persoana desemnată pentru asigurarea protecţiei sanitare. Ministerul Educaţiei a cerut şi are listă, nume şi prenume, date de contact pentru fiecare persoană responsabilă în fiecare şcoală cu protecţia sanitară. Deci, directorul unităţii de învăţământ şi persoana desemnată sunt responsabile pentru acest lucru.
Există reglementări legale care prevăd sancţiuni pentru zădărnicirea combaterii pandemiei de COVID-19. Sunt convins că niciunul din colegii noştri care au în sarcină managementul unităţilor de învăţământ, managementul şcolilor nu-şi doreşte să răspundă pentru zădărnicirea combaterii pandemiei de COVID-19. Sunt convins că regulile vor fi respectate în şcoli aşa cum s-a dovedit deja, mai riguros decât în orice alte medii”, a mai spus Cîmpeanu.