Harry și Meghan Markle au făcut o ofertă cu adevărat surprinzătoare pentru Regina Elisabeta, iar presa este uluită de curajul ducilor de Sussex. Iată despre ce este vorba!
Prințul Harry și Meghan Markle vor să organizeze botezul micuței Lilibet la Castelul Windsor. Pentru asta, ducii de Sussex doresc să discute personal cu Regina Elisabeta a II-a despre acest eveniment.
Însă oamenii s-au șocat după ce ducii de Sussex și-au expus dorința să facă botezul în Marea Britanie, având în vedere faptul că anul acesta a fost unul destul de ciudat, iar asta pentru că prințul Harry și soția sa s-au mutat în America, iar relațiile cu tatăl, fratele și bunica sa, Regina, s-au cam răcit.
O sursă apropiată de-a cuplului a declarat:
“Harry și Meghan au făcut această ofertă și multă lume e șocată de curajul de care au dat dovadă. Chiar dacă își doresc într-adevăr să o vadă pe Regină, este neașteptat având în vedere prin câte a trecut Majestatea Sa din cauza lor anul acesta”.
Până în prezent, Meghan și Prințul Harry nu au primit încă un răspuns din partea Palatului Buckingham, dar se pare că apropiații familiei regale cred că Regina Elisabeta a II-a e posibil să accepte această propunere a Ducilor de Sussex pentru că “încă îl îndrăgește foarte tare pe Prințul Harry și i-ar plăcea să o cunoască pe Lilibet și să îl revadă pe fratele ei Archie”. Cu toate acestea, toată lumea e surprinsă de strategia pe care au abordat-o cei doi, potrivit Page Six.
Megan Markle, soția lui Harry, a împlinit de curând vârsta de 40 de ani, iar într-o video-conferință cu actrița Melissa McCarthy s-au dezvăluit mai multe lucruri ascunse.
De asemenea, membrii Familiei Regale a Marii Britanii i-au transmis lui Meghan Markle urări. A fost prima zi de naștere a lui Meghan Markle de când ea a părăsit Familia Regală a Marii Britanii. Cu toate acestea, experți în monarhia britanică au fost de părere că urările Familei Regale la adresa lui Meghan Markle ar fi fost făcute ”cu jumătate de gură”.
Meghan Markle a adus pe lume anul acesta pe cel de-al doilea copil al cuplului, pe data de 4 iunie. Cuplul a făcut marele anunț la două zile după evenimentul emoționant:
„Lili are numele după străbunica ei, Majestatea Sa Regina, al cărei alint în familie este Lilibet”.